De ce tot mai mulţi călători americani au ajuns să poarte pijamale în aeroporturi. O nouă mişcare, lansată în SUA
Publicat acum 6 ore si 7 minute
Regimul din Coreea de Nord a anunţat că va consolida arsenalul nuclear, într-o decizie luată la congresul Partidului Muncitoresc prin sfidarea rezoluţiilor Naţiunilor Unite, informează agenţia oficială KCNA, citată de Reuters online.
Hotărârea a fost luată cu ocazia primului congres al Partidului Muncitoresc organizat în ultimii 36 de ani.
Decizia de luni în sensul consolidării arsenalului atomic este o simplă formalizare a poziţiei preşedintelui Kim Jong-Un.
Cu ocazia congresului, liderul nord-coreean Kim Jong-Un, aflat la putere din 2011, a primit titlul de preşedinte al Partidului Muncitoresc, în contextul în care până acum era prim-secretar al singurei formaţiuni politice din Coreea de Nord.