Antena 3 CNN Actualitate CTP, despre deschiderea plajelor: PNL e grăbit să-şi refacă imaginea

CTP, despre deschiderea plajelor: PNL e grăbit să-şi refacă imaginea

Cristian Tudor Popescu susţine că măsurile de relaxare anunțate zilele acestea sunt electorale, PNL încercând astfel să recupereze din capitalul electoral pierdut.

„Se deschid terasele şi plajele. Am văzut imagini cu măsurătorile, dau cu compasul să măsoare doi metri. Ia gândiţi-vă la un băiat şi o fată! Păi ce pupăceală e pe plajă! Vă imaginaţi că o să ia distanţă? Nu se va respecta distanţarea. Aţi văzut ce e în Anglia pe plajă?

S-au dus cetăţenii bot în bot fără niciun fel de probleme. De ce? Pentru că era un soare neobişnuit pentru Anglia. Şi atunci s-a dus lumea să apuce nişte soare şi nu a ţinut seama de absolut nimic şi ei au zeci de mii de morţi. Aşa va fi şi pe litoralul românesc. În aceste condiţii îi ţii pe elevi în afara examenului, pentru că au temperatură?

Dacă elevul are 38 de grade nu mai intră la examen pentru că e bolnav? Nu era vorba să deschidă pe 15 iunie? Sunt grăbiţi guvernaţii să recupereze din capitalul politic pierdut în această perioadă. Astăzi numărul de morţi a crescut, numărul de infectaţi scăzuse şi acum e aproape 200 din nou.

Parametrii nu sunt cei care ar putea să justifice nişte relaxări atât de rapide cum se fac acum. Astea sunt clar electorale, vor să mai refacă din această imagine. Dau poporului terase şi plaje. Între timp, doamna Firea dă teste la tot cartierul, ba chiar la toată Capitala. Ele sunt absolut inutile“, a apreciat Cristian Tudor Popescu la Digi 24.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași