Antena 3 CNN Actualitate Cum arată barajul lui Ceauşescu din anii ‘70, golit și reabilitat. La Barajul Leșu, din Valea Iadului, se lucrează zi și noapte

Cum arată barajul lui Ceauşescu din anii ‘70, golit și reabilitat. La Barajul Leșu, din Valea Iadului, se lucrează zi și noapte

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 13:03 03 Aug 2025 Modificat la 08:07 04 Aug 2025
Barajul Leșu este situat în Munții Apuseni, pe Valea Iadului, județul Bihor. Sursa foto: Facebook/Apele Române Crișuri

Barajul Leșu, construit în anii '70, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, trece printr-o transformare spectaculoasă. Golit complet pentru prima dată în ultimele decenii, colosul din beton de pe Valea Iadului este acum şantier, unde muncitorii lucrează zi și noapte pentru reabilitarea și consolidarea digului. Oficialii de la Apele Române Crișuri au publicat recent poze de pe şantierul deschis la Barajul Leşu, unde se fac lucrări "în regim 24/7 la acumulare". Barajul lui Ceauşescu a fost închis în 2015, întrucât pierdea apă

Progres accelerat pe șantierul de la Barajul Leșu: lucrările au un stadiu fizic de aproximativ 20%

Golit în urmă cu un deceniu, la Barajul Leşu situat în Munții Apuseni, pe Valea Iadului, județul Bihor. El a fost ridicat pe râul Iad şi formează Lacul Leșu, cunoscut şi sub denumirea Lacul Leșului, un lac de acumulare cu scopuri hidroenergetice și de regularizare a debitului apei. În prezent, se fac lucrări de reabilitare a acumulării Leșu finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență avansează într-un ritm susținut, desfășurându-se în trei schimburi. Ritmul lucrărilor a fost intensificat pentru a respecta termenele din contract.

Lucrările au început în luna mai 2025, desfășurându-se inițial în două schimburi, până în luna iulie când a fost introdus al treilea schimb, şi ar trebui să se încheie în iunie 2026. Valoarea investiției este de 99 milioane lei, fără TVA. Barajul are o înălțime de aproape 20 de metri și o lungime de circa 160 de metri. 

"Activitatea din șantier se derulează fără întrerupere, iar în această perioadă se intervine prioritar asupra taluzului barajului, unde se execută lucrări de betonare în vederea impermeabilizării structurii", a transmis Pásztor Sándor, director ABA Crișuri, în postarea făcută de curând pe pagina oficială de Facebook de cei de la Apele Române Crișuri.

Lacul Leșu este înconjurat de peisaje spectaculoase, fiind o destinație apreciată de turiști pentru drumeții, pescuit și camping.

"(...). În prezent, lucrările au atins un stadiu fizic de aproximativ 20%, cu un avans constant față de termenele intermediare stabilite. #ApărămPrevenimEducăm #PNRR #apeleromane #barajlesu #abacrisuri #investitii", au mai precizat reprezentanţii de la Apele Române Crișuri pe Facebook.

Obiectivele principale ale investiției de la Barajul Leşu

  • reabilitarea zonelor degradate și aplicarea unei folii speciale de impermeabilizare; 
  • implementarea unui sistem SCADA pentru monitorizare și control automatizat;
  • modernizarea sistemelor de avertizare și alarmare;
  • refacerea drumului de coronament, a iluminatului și a căilor de acces;
  • montarea de insule plutitoare pentru colectarea deșeurilor;
  • crearea de facilități pentru migrarea naturală a speciilor acvatice.

Barajul Leșu din Valea Iadului – o oază de liniște în inima Munților Apuseni

Ascuns între versanții sălbatici ai Munților Apuseni, Barajul Leșu străjuiește apele reci ale râului Iad, formând unul dintre cele mai pitorești lacuri de acumulare din județul Bihor.

Construit în anii ’70 pentru scopuri hidroenergetice, barajul a devenit astăzi, după aproape cinci decenii, o atracție pentru turiștii care caută liniștea naturii, departe de agitația orașelor. Peisajele spectaculoase, drumețiile prin "Valea Iadului" și liniștea lacului fac din această zonă un colț ascuns de paradis, perfect pentru aventură și relaxare.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole