Antena 3 CNN Actualitate Social Dan Voiculescu: Clasa de mijloc, șansa dezvoltării durabile a României

Dan Voiculescu: Clasa de mijloc, șansa dezvoltării durabile a României

În contextul scandalului privind adoptarea bugetului prin angajarea răspunderii Guvernului, profesorul Dan Voiculescu consideră că  este benefică o dezbatere relevantă cu privire la modul în care a fost construit bugetul şi cum sunt repartizate resursele statului.

Dan Voiculescu spune că principala prioritate a României trebuie să fie investiţia în dezvoltarea clasei de mijloc. Profesorul propune şi câteva strategii pentru a asigura ţării noastre o dezvoltare durabilă. 

„Din perspectiva mea, dezvoltarea clasei de mijloc este șansa obținerii prosperității și coeziunii societății românești. În acest sens, încă de la începutul anilor 90 am susținut câteva obiective concrete care, în anumite perioade, au devenit realitate: înființarea unui minister al întreprinderilor mici și mijlocii, reducerea TVA-ului la alimentele de bază, neimpozitarea profitului reinvestit etc. Fiecare dintre aceste măsuri, cu implicații inclusiv la nivel social sau macroeconomic, au avut ca principal efect susținerea unor largi categorii economico-sociale, de la deținătorii de mici afaceri de familie până la liber profesioniști și angajați în mediul privat sau public”, scrie Dan Voiculescu pe blogul său.

Proferoul argumentează spunând că „membrii clasei de mijloc se caracterizează printr-o anumită stabilitate financiară (pot rezista, cu resursele proprii, unor crize conjuncturale) și poziții sociale bine delimitate care igură echilibrul, coerența și predictibilitatea necesare unei dezvoltări pe termen lung.  În prezent, în România, chiar și cele mai generoase analize estimează clasa de mijloc la cel mult 10-15% din întreaga populație. Un studiu publicat de The Washington Post în 2018 susținea că în țara noastră doar 1% dintre cetățeni pot fi încadrați real în clasa de mijloc (acces la anumite produse și servicii, inclusiv de lux, la alimente de o anumită marcă, educație superioară, resursele necesare pentru îmbunătățirea locuinței)”.

„În aceste condiții, consider că prioritatea noastră generală, dincolo de orice polemici politice sau diferențe doctrinare, ar putea fi creșterea ponderii clasei de mijloc (evaluată real nu formal) până la cel puțin 50% din întreaga populație în următorii 10 ani. Este un obiectiv foarte greu de atins, dar indispensabil unei Românii cu adevărat prospere și democrate”, mai punctează profesorul Dan Voiculesu.

„Când majoritatea cetățenilor unei țări devin proprii lor stăpâni, mecanismele economice, politice și instituționale nu mai pot fi alterate de intervenții arbitrare sau netransparente. În consecință, am speranța că viziunea care va orienta construcțiile bugetare pe următorii ani va avea permanent, ca obiectiv central, consolidarea clasei de mijloc”, a adăugat Dan Voiculescu.

Subiecte în articol: Dan Voiculescu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania