„Banca de economii” de apă a planetei se golește. Cantitatea totală de apă dulce de pe Pământ – din râuri, lacuri, ape subterane, zăpadă și ghețari – a scăzut anul trecut cu 42% sub normal, arată un amplu studiu al Organizației Meteorologice Mondiale. 2025 a fost, astfel, unul dintre cei mai secetoși ani pentru râurile lumii din ultimele trei decenii, iar consecințele se resimt deja direct – inclusiv în România, unde Dunărea prea scăzută a dus vara aceasta la oprirea reactoarelor nucleare, scrie The Guardian.
Râurile din întreaga lume au traversat în 2025 unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele peste trei decenii, arată un studiu amplu privind resursele de apă ale planetei.
Evaluarea ciclului global al apei, realizată de Organizația Meteorologică Mondială (OMM), scoate la iveală o epuizare a „băncii de economii” de apă a lumii: cantitatea de apă dulce aflată la suprafață sau în subsol – inclusiv apele subterane, lacurile, râurile, zăpada, gheața, umezeala din sol și din interiorul plantelor și copacilor – a fost, anul trecut, cu 42% sub normal la nivel mondial.
Efectele crizei climatice asupra fenomenelor meteo extreme și apariția așa-numitelor treceri bruște de la o extremă la alta („weather whiplash”) fac ciclul apei tot mai neregulat și mai imprevizibil. De la topirea ghețarilor la secete extreme și inundații fulgerătoare, râurile lumii oscilează între prea multă și prea puțină apă.
În ultimii șapte ani s-au înregistrat cele mai puține râuri cu debite „normale” de la 1991 încoace. În 2025, unul dintre cei mai calzi ani din istoria măsurătorilor, doar aproximativ o treime dintre râuri s-au situat în intervalul normal, în timp ce 36% din suprafața bazinelor hidrografice ale lumii a avut debite sub sau mult sub normal, iar 21% au avut debite peste și mult peste normal, potrivit studiului OMM, care a folosit simulări din 13 modele hidrologice globale, bazate pe date meteo observate.
„Ne golim acel cont de economii. Rezervele de apă de pe uscat ale planetei arată o tendință de scădere din perioada 2014–2016 – un semnal persistent, întins pe un deceniu”, a declarat Celeste Saulo, secretara generală a OMM.
Anul trecut, pentru al patrulea an consecutiv, fiecare dintre cele 19 mari regiuni glaciare ale lumii a pierdut din masa de gheață. Ghețarii au înregistrat cele mai mari pierderi de masă de gheață de la anii 1990 încoace, iar cele mai însemnate pierderi sunt și cele mai recente. Numai în 2025, pierderea de masă de gheață a fost de 400 de gigatone, ceea ce adaugă 1,1 mm la nivelul global al mărilor.
Analiza este o evaluare cuprinzătoare, fundamentată științific, a întregului circuit al apei – incluzând debitele râurilor, apele subterane, evaporarea și transpirația, rezervele de apă de pe uscat, precum și zăpada și gheața.
Wayne Jenkinson, directorul departamentului de hidrologie al OMM, a explicat că cercetarea reprezintă un semnal de alarmă în fața unui tablou global de continuă scădere a resurselor de apă.
„Trebuie să ne dublăm eforturile pentru a înțelege mai bine resursele de apă la nivel mondial”, a declarat el. „Acest lucru presupune o colectare și o partajare mai amplă a datelor; așa creștem gradul de înțelegere și de protecție a vieților și a bunăstării oamenilor”.
Studiul este publicat într-un moment în care râurile din întreaga lume se luptă cu amenințări multiple provocate de secetele induse de criza climatică, de poluare și de supraexploatare.
Iar efectele asupra sistemelor noastre fluviale se răsfrâng direct asupra oamenilor, a bunăstării lor și a economiei globale.
Vara aceasta, nivelurile record de scăzute ale Dunării au provocat o criză energetică fără precedent în Ungaria și România, după ce toate reactoarele nucleare, cu excepția unuia, au fost nevoite să se oprească, fluviul fiind prea scăzut pentru a le mai putea furniza apa necesară răcirii.
Fluviul Mississippi, principala sursă de apă pentru 50 de localități din SUA, este amenințat de poluarea chimică – care a creat zone moarte, lipsite de oxigen, în Golful Mexic –, de creșterea nivelului mării, ce accelerează dispariția zonelor umede și pătrunderea apei sărate, precum și de secetele intermitente. Mari fluvii africane precum Nilul, Nigerul și Zambezi se confruntă cu amenințări serioase din cauza poluării severe și a secetelor provocate de schimbările climatice, care le scad nivelul și afectează ecosistemele locale.
În Anglia, niciun râu nu se află într-o stare ecologică și chimică bună. Râurile suferă de pe urma unei combinații toxice de poluare cu ape uzate, poluare agricolă, efectele „substanțelor chimice eterne” (forever chemicals) și supraextracție.
Cercetarea OMM arată că amenințarea la adresa râurilor continuă și, în unele cazuri, se accelerează. În 2025, pentru al șaptelea an consecutiv, numărul bazinelor hidrografice cu condiții „normale” a rămas clar minoritar: între 34% și 38%, față de o medie de 46% în perioada 1991–2020, potrivit raportului.
De-a lungul celor cinci ani în care s-a desfășurat analiza OMM, între 2021 și 2025, debite constant sub normal au fost observate în părți importante ale bazinelor Amazonului și La Plata, în America de Nord, în Africa centrală și de est, în Asia Centrală și în Orientul Mijlociu.
Debite de la sub normal la mult sub normal au afectat o mare parte din America de Nord, bazinele La Plata și São Francisco din America de Sud, bazinele est-europene, Orientul Mijlociu și Asia Centrală.
În fiecare dintre ultimii cinci ani, serviciile naționale de meteorologie și hidrologie din întreaga lume au raportat inundații și secete fără precedent. În unele locuri nu a existat niciun răgaz de refacere între fenomene.