Antena 3 CNN Life Știinţă De ce eclipsele vin în perechi. Eclipsă de Lună pe 28 august, la scurt timp după cea de Soare

De ce eclipsele vin în perechi. Eclipsă de Lună pe 28 august, la scurt timp după cea de Soare

A.O.
6 minute de citit Publicat la 09:17 27 Aug 2026 Modificat la 09:17 27 Aug 2026
În noaptea de 27 spre 28 august va avea loc o eclipsă de Lună. Foto: Getty Images

La scurt timp după spectaculoasa eclipsă de Soare, urmărită de milioane de europeni, va avea loc o eclipsă de Lună. Fenomenul astronomic va fi vizibil la data de 28 august, la două săptămâni după eclipsa totală de Soare din 12 august. Este o coincidență că vom avea o eclipsă de Lună atât de aproape de cea de Soare? Răspunsul l-au dat deja astronomii, iar când vine vorba de astfel de fenomene, nu există coincidențe: eclipsele de Soare și cele de Lună apar adesea în perechi. 

Milioane de oameni din Spania și din alte țări europene s-au adunat la data de 12 august pentru a asista la prima eclipsă totală de Soare vizibilă în Spania după mai bine de un secol. Fenomenul astronomic rar a cufundat, temporar, în întuneric regiunile aflate pe traiectoria sa.

Foto: Getty Images

La două săptămâni de la acest fenomen spectaculos, în noaptea de 27 spre 28 august va avea loc o eclipsă de Lună. 96% din suprafața satelitului natural al Pământului va fi acoperită. Spre deosebire de eclipsa de Soare, cei care vor să vadă eclipsa de Lună nu vor avea nevoie de ochelari speciali. 

Eclipsă parțială de Lună pe 28 august, la scurt timp după eclipsa totală de Soare

Eclipsa de Lună din noaptea de 27 spre 28 august va fi deosebit de profundă. Potrivit IGN, aceasta va atinge o magnitudine de 0,93, ceea ce înseamnă că, în momentul de maxim, cea mai întunecată umbră a Pământului va acoperi aproximativ 93% din diametrul Lunii. Această valoare nu trebuie confundată cu procentul din suprafața Lunii care va fi întunecat, scrie Euronews

Fenomenul astronomic va fi vizibil în Europa, Africa, America de Sud și America de Nord și în vestul Asiei. 

Așa cum majoritatea dintre noi știm, de la primele lecții de fizică de la școală, Luna se rotește în jurul Pământului și Pământul se rotește în jurul Soarelui (și în jurul axei sale). Aceste trei corpuri au o relație interesantă unele cu celelalte, iar acest lucru este deosebit de evident din perspectiva noastră, de pe Terra, potrivit Sky at Night Magazine.

Soarele este de 400 de ori mai departe de Pământ decât este Luna. În același timp, Soarele este de 400 de ori mai mare decât Luna. Atunci când le privim de pe Pământ însă, ambele par să aibă aproximativ aceeași mărime pe cer. 

Atunci când Luna trece în fața Soarelui, din perspectiva noastră pe Pământ, vom avea o eclipsă de Soare. Iar cum Luna pare să aibă aceeași mărime ca Soarele asta înseamnă că uneori, ea se potrivește aproape perfect peste discul solar, fenomen pe care noi îl numim eclipsă totală de Soare. 

Eclipsele de Soare au loc în faza de Lună nouă, atunci când Luna se află între Pământ și Soare (astfel încât partea Lunii orientată spre Pământ se află în întuneric complet).

Pe de altă parte, atunci când Luna se află de cealaltă parte a Pământului față de Soare, putem vedea uneori o eclipsă de Lună.

Eclipsele de lună au loc în faza de Lună plină, atunci când Luna se află de cealaltă parte a Pământului față de Soare (astfel încât partea Lunii orientată spre Pământ este complet iluminată). Dacă te-ai afla pe Lună atunci când ar avea loc o astfel de eclipsă, ai vedea Pământul trecând prin fața Soarelui. Dar de pe Pământul, efectul eclipsei de Soare este că vedem umbra planetei noastre trecând peste suprafața lunară. 

Foto: Getty Images

Uneori, umbra Pământului acoperă doar o parte din fața Lunii orientată spre noi și atunci are loc o eclipsă parțială de Lună. Alteori, umbra acoperă întreaga față a Lunii orientată spre Pământ, iar aceasta este o eclipsă totală de Lună.

Dar Pământul nu blochează toată lumina Soarelui care ajunge la Lună. O parte din lumina solară este deviată către suprafața Lunii atunci când trece prin atmosfera densă a Pământului. Atmosfera Pământului împrăștie lungimile de undă albastre ale luminii, astfel că lumina care ajunge pe Lună are o nuanță roșiatică.

Acesta este motivul pentru care, în timpul unei eclipse de Lună, Luna capătă adesea o culoare roșu-închis, de unde și denumirea de „Lună sângerie”. 

De unde știm când va fi următoarea eclipsă

Astronomii pot calcula eclipsele cu foarte mare precizie, folosind mișcarea orbitală a Pământului și a Lunii. De fapt, calculele sunt atât de precise și se fac de atât de mult timp, încât în urmă cu mai bine de 500 de ani, Cristofor Columb s-a folosit de faptul că știa când va avea loc următoarea eclipsă ca să îi păcălească pe nativii de pe o insulă pe care naufragiase. 

Să ne imaginăm că trasăm un cerc ca să marcăm orbita Lunii în jurul Pământului. Acel cerc ar fi înclinat cu 5,1 grade față de un cerc similar care marchează orbita Pământului în jurul Soarelui.

Există însă două puncte în care orbita Lunii și orbita Pământului se intersectează. Acestea sunt nodurile lunare. Sizigie este termenul astronomic care se folosește atunci când trei corpuri - cum ar fi Luna, Pământul și Soarele - formează o linie dreaptă. 

Ca o eclipsă de soare sau de lună să aibă loc, sizigia între Lună, Pământ și Soare trebuie să se întâmple atunci când Luna este poziționată în dreptul sau aproape de un nod lunar. 

Linia care unește cele două puncte de intersecție se numește linia nodurilor. Pe măsură ce Pământul orbitează în jurul Soarelui, linia nodurilor își schimbă lent direcția în spațiu. 

Însă, de două ori pe an, Soarele se aliniază cu linia nodurilor, creând o perioadă în care alinierea Soarelui, Pământului și Lunii poate produce eclipse. Această perioadă este cunoscută drept sezonul eclipselor.

De ce eclipsele vin în perechi

Pe scurt, o eclipsă de lună și una de soare sau invers au loc una după cealaltă, într-o perioadă scurtă de timp, deoarece condițiile care au permis, de exemplu, producerea unei eclipse de Soare la Luna nouă sunt în mare parte încă valabile atunci când vine Luna plină, aproximativ două săptămâni mai târziu, permițând astfel producerea unei eclipse de Lună.

Durează 29,5 zile ca Luna să traverseze toate fazele sale, de la Lună nouă la Lună plină și înapoi. Iar sezonul eclipselor durează aproximativ 34 de zile. 

Așadar, dacă Luna ajunge la un nod în momentul în care este Lună nouă, ea trece direct între Pământ și Soare, proiectându-și umbra asupra Pământului și producând o eclipsă de Soare.

Aproximativ 14,7 zile mai târziu, Luna s-a deplasat pe partea opusă a Pământului și a atins faza de Lună plină. Pentru că sezonul eclipselor este încă activ, iar linia nodurilor rămâne aliniată cu Soarele, Luna traversează celălalt nod. De această dată însă, ea trece prin umbra Pământului, iar noi ne bucurăm de o eclipsă de Lună.

Așadar, deși poate părea o coincidență frumoasă faptul că avem o eclipsă de Lună la două săptămâni după o eclipsă de Soare, sau invers, este, de fapt, o reamintire spectaculoasă a mecanismului precis, aproape ca al unui ceas, al incredibilului nostru Sistem Solar.

Când va avea loc următoarea eclipsă totală de Soare

Pe 2 august 2027, Luna va acoperi complet Soarele într-un spectacol astronomic care va dura până la 6 minute și 23 de secunde.

Va fi cea mai lungă eclipsă totală de Soare vizibilă de pe uscat în intervalul 2009-2114, iar în Europa fenomenul va putea fi văzut în totalitate doar din Spania. Pasionații de astronomie au început deja să-și pregătească vacanțele pentru eveniment.

Pe 2 august 2027, Luna se va afla într-o poziție favorabilă pentru ca umbra sa să rămână mai mult timp proiectată pe suprafața Pământului. Calculele NASA indică o lățime a benzii de totalitate de aproximativ 257 de kilometri în zona eclipsei maxime și o durată centrală de până la 6 minute și 23 de secunde. 

Pentru un observator aflat în interiorul acestei benzi, schimbarea va fi spectaculoasă: lumina zilei va scădea brusc, temperatura poate coborî, iar cerul va căpăta aspectul unei seri foarte întunecate. În momentul totalității, coroana solară va deveni vizibilă în jurul discului negru al Lunii.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole