Antena 3 CNN Externe Descoperirea șocantă făcută de o adolescentă în timp ce se afla în avion. „Am început să plâng când am văzut”

Descoperirea șocantă făcută de o adolescentă în timp ce se afla în avion. „Am început să plâng când am văzut”

O tânără din Marea Britanie, căreia îi este foarte frică să zboare cu avionul, a făcut o descoperire care i-a agravat starea de anxietate. 

Ellie Evans, în vârstă de 18 ani, a fost nevoită să zboare de la Praga la Londra. Aflată în avion, aceasta s-a uitat la un moment dat sub scaun și a descoperit că acolo nu se afla nicio vestă de salvare. 

Adolescenta a făcut un clip video pentru a le arăta și prietenilor de pe rețelele sociale ce i s-a întâmplat. 

„Acest lucru nu a fost deloc de ajutor pentru frica mea de zbor. M-am simțit inconfortabil. Am început să plâng când am văzut că unul dintre obiectele care îmi confereau siguranță lipsește. Am spus acest lucru echipajului de zbor când am ieșit din avion, însă tot ce mi-au răspuns a fost că vor pune alta înapoi”, a povestit Ellie, potrivit Metro

Subiecte în articol: Marea Britanie descoperire anxietate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor