Antena 3 CNN Externe Donald Trump indică acțiuni extreme față de Coreea de Nord

Donald Trump indică acțiuni extreme față de Coreea de Nord

Noile sancţiuni adoptate de ONU împotriva Coreei de Nord sunt "nimic faţă de ceea ce trebuie să se întâmple până la urmă", a apreciat marţi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, citat de Reuters. 

"Credem că este doar un alt pas foarte mic, nu mare lucru. Nu ştiu dacă are vreun impact, dar desigur că a fost frumos să obţinem un vot cu 15 la zero", a declarat Trump presei despre decizia de luni Consiliului de Securitate. El a precizat că a discutat subiectul cu secretarul de stat american, Rex Tillerson. 

Forul conducător al Organizaţiei Naţiunilor Unite a aprobat în unanimitate o rezoluţie propusă de SUA după testul nuclear nord-coreean din 3 septembrie. Washingtonul a renunţat la o versiune iniţială mai dură a documentului pentru a-şi asigura sprijinul Chinei şi Rusiei, membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, cu drept de veto. 

Secretarul trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, afirmase marţi, înainte de declaraţiile preşedintelui Trump, că dacă Beijingul nu aplică noile măsuri împotriva Phenianului, "vom impune (Chinei - n. red.) alte sancţiuni şi îi vom interzice accesarea sistemului american şi internaţional al dolarului".

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Donald Trump Coreea de Nord
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!