Antena 3 CNN Politică După ce l-a acuzat că a propus miniștri apropiați de PSD, Tomac îl invită pe Ciprian Ciucu în Guvernul său. Cum i-a răspuns primarul

După ce l-a acuzat că a propus miniștri apropiați de PSD, Tomac îl invită pe Ciprian Ciucu în Guvernul său. Cum i-a răspuns primarul

A.O.
2 minute de citit Publicat la 22:53 10 Iun 2026 Modificat la 23:41 10 Iun 2026
Ciucu susține, printre altele, că Tomac a avut întâlniri „prealabile, ascunse și neasumate cu PSD”. Foto: colaj INQUAM Photos/Octav Ganea/Agerpres

Eugen Tomac i-a propus liberalului Ciprian Ciucu să devină ministru în Guvernul pe care îl negociază în aceste zile cu partidele și grupurile parlamentare. Premierul desemnat a spus, într-un interviu la B1 TV, că deși l-a propus pe sociologul Vladimir Ionaș pentru funcția de ministru al Dezvoltării, acest portofoliu ar fi unul potrivit și pentru primarul general al Capitalei. În replică, Ciprian Ciucu i-a spus că nu are nicio intenție să renunțe la funcția de primar. 

Premierul desemnat a declarat, miercuri seara, că Ciprian Ciucu ar putea deține funcția de ministru al Dezvoltării în Cabinetul pe care îl formează în aceste zile.

„Un anunț în premieră și sper că domnul Ionaș nu se va supăra. M-aș bucura foarte mult ca domnul primar general Ciucu să vină în guvern, să vină la Ministerul Dezvoltării. Putem lucra împreună. Cred că experiența domniei sale este foarte bună și lansez această invitație, profitând de întrebarea dumneavoastră”, a spus Eugen Tomac la B1TV. 

Răspunsul primarului general a venit după câteva minute, pe Facebook. Ciprian Ciucu i-a mulțumit pentru „încredere”, dar a afirmat că nu are nicio intenție să plece din funcția de primar general al Capitalei. 

„Vă mulțumesc pentru încredere domnule Tomac, dar mi-am câștigat deja, într-o luptă electorală, după ani mulți de muncă, ultima poziție politică/administrativă pe care să mi-o mai doresc vreodată pe lumea asta. Sunt încă la început și trebuie să dovedesc că am meritat încrederea bucureștenilor”, a scris Ciucu pe Facebook. 

Anterior, Ciprian Ciucu l-a acuzat pe Eugen Tomac că a avut întâlniri „prealabile, ascunse și neasumate cu PSD”. Primarul a spus că a tras această concluzie după ce a văzut lista miniștrilor propuși de premierul desemnat.

„Nu am cum să nu observ că ministerele asumate până acum de către PSD reflectă propuneri fix ale PSD: dl. Istudor la Agricultură, dl. Masala la Transporturi. Dar fisa mi-a picat atunci când ne-ați spus despre dl. Ionaș la M. Dezvoltării. Nu aveți cum să-mi explicați prin ce proces decizional ați ajuns la dl. Ionaș, altul decât că vi l-a dat PSD. N-ai cum! Pare că le protejați interesele și le-ați pus ministerele pe care le vor ei la adăpost”, a scris Ciucu, pe Facebook.

Întrebat despre aceste acuzații, Eugen Tomac a spus că se abțină să comenteze orice declarații făcute de liderii politici pe care încearcă să îi aducă la aceeași masă pentru a susține Guvernul său. Totuși, premierul desemnat a declarat că este dreptul său să propună pe cine consideră în Cabinetul său. 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole