Antena 3 CNN Actualitate Emoții pentru Traian Băsescu. Instanţa supremă ar putea decide redeschiderea dosarului Flora

Emoții pentru Traian Băsescu. Instanţa supremă ar putea decide redeschiderea dosarului Flora

Instanţa supremă ar urma să decidă, marţi, dacă va redeschide sau nu dosarul Flora, în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren, pe vremea când era primar al Capitalei, potrivit News.ro.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în 30 martie, ca procesul vizând redeschiderea dosarului Flora să fie mutat la instanţa supremă.

Fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat, la începutul lunii mai, la Parchetul General, în dosarul Flora, iar avocatul său a spus că nu există "nicio emoţie" în acest caz, pentru că niciodată clientul său nu a încălcat legea.

Întrebat dacă îl cunoaşte pe cetăţeanul american Nicholas Jordan, cel căruia i-au fost retrocedate, în 2003, 66 de case în Capitală, Băsescu a spus că nu ştie cine este acesta. De asemenea, întrebat cum a fost posibil să restituie 66 de case într-o singură zi, Băsescu a spus: "În condiţiile legii”.

Avocatul fostului preşedinte a spus că nu există un dosar penal în cazul clientului său, pentru că acesta nu a încălcat legea.

Traian Băsescu a spus luni, înainte de a fi audiat, că toate retrocedările din perioada în care a fost primar al Capitalei s-au făcut "în condiţiile legii” şi că nu exista niciun act semnat de el care să fie ilegal.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate