Antena 3 CNN Externe Europa, lovită de „Domul de Foc”. Valul de căldură a ucis deja sute de persoane în Spania. Franța a activat „Planul Orsan, nivelul 3”

Europa, lovită de „Domul de Foc”. Valul de căldură a ucis deja sute de persoane în Spania. Franța a activat „Planul Orsan, nivelul 3”

M.L.
2 minute de citit Publicat la 13:34 25 Iun 2026 Modificat la 13:51 25 Iun 2026
În Franța, temperaturile vor continua să rămână în jur de 40 de grade. Foto: Getty Images

Cel puţin 212 decese înregistrate de duminică până miercuri în Spania pot fi puse pe seama valului de căldură care a afectat ţara zilele acestea, conform datelor publicate de Institutul de Sănătate Carol al III-lea din Madrid, informează AFP, preluată de Agerpres. În aceeaşi perioadă din 2025, 98 de decese au fost atribuite aceleiaşi cauze, conform acestor date. În Franța, premierul Sébastien Lecornu anunță activarea planului Orsan de nivel 3, adică „cel mai înalt nivel de mobilizare a sănătății", informează BFMTV.

O altă zi toridă este prognozată pentru o mare parte din Franța. Temperaturile vor continua să rămână în jur de 40°C în multe regiuni. Miercuri a fost cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată în Franța, au anunțat autoritățile locale.

Autoritățile din regiunea Lot-et-Garonne au anulat un festival de muzică local și au anunțat „furtuni violente, cu rafale de peste 90 km/h”. De asemenea, temperatura va ajunge până la 42 de grade Celsius, și „se va resimți ca de 48 de grade”.

Codul roșu de caniculă a fost extins până vineri.

În Franța, o persoană a murit în spital din cauza temperaturilor extreme și a defectării instalațiilor de aer condiționat.

De asemenea, un al treilea reactor a fost închis la centrala nucleară Nogent-sur-Seine, în regiunea Bugey, din Franța.

Peste 200 de persoane au murit de caniculă, conform unor estimări, în Spania.

Estimările se bazează pe un sistem denumit „MoMo” (Monitorizarea mortalităţii), care colectează zilnic bilanţul deceselor din Spania şi calculează diferenţa dintre mortalitatea reală şi cea previzibilă, pe baza seriilor istorice înregistrate.

De asemenea, sunt luaţi în considerare factori precum temperaturile comunicate de Agenţia Naţională de Meteorologie (Aemet).

Anterior, zilele de luni (cu o medie de 28,17 grade Celsius) şi de marţi (cu o medie de 28,08 grade Celsius) au fost cele mai calde înregistrate în Spania în luna iunie după anul 1950, a anunţat miercuri Aemet.

Anul trecut, iunie 2025 a fost cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, tot potrivit Aemet.

Între jumătatea lunii mai şi sfârşitul lunii septembrie 2025, 3.832 de decese ar putea fi atribuite căldurii în Spania prin acelaşi sistem „MoMo”.

Una dintre ţările europene cele mai afectate de încălzirea globală, Spania este obişnuită cu temperaturile extreme, dar se confruntă de câţiva ani cu o multiplicare şi o intensificare a valurilor de căldură.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole