Antena 3 CNN Sport Familia lui Mircea Lucescu a transmis o scrisoare deschisă: „În toată această perioadă am simţit că nu suntem singuri”

Familia lui Mircea Lucescu a transmis o scrisoare deschisă: „În toată această perioadă am simţit că nu suntem singuri”

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 13:35 14 Apr 2026 Modificat la 13:35 14 Apr 2026
Familia lui Mircea Lucescu, la slujba de înmormântare a fostului selecționer, 10 aprilie 2026. Sursa foto: Agerpres Foto

Familia fostului selecţioner Mircea Lucescu a transmis, marţi, prin intermediul site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, o scrisoare deschisă prin care mulţumeşte tuturor celor implicaţi în organizarea funeraliilor regretatului tehnician, precizând totodată că în toată această perioadă a simţit căldura sufletească a celor care au participat.

„Noi - Elena Lucescu, Răzvan Lucescu şi întreaga familie - ne exprimăm întreaga apreciere pentru modul exemplar în care toate aceste instituţii şi echipe au colaborat, contribuind la desfăşurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea şi parcursul excepţional al dragului nostru Mircea Lucescu.

În toată această perioadă, am simţit ceva ce nu credeam posibil în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri. Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele veşti despre starea lui de sănătate şi până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri şi gesturi care ne-au ţinut în picioare. Îl vom purta mereu în inimile noastre. Ştim că îl veţi purta şi voi”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de familia Lucescu, potrivit Agerpres.

Apropiaţii reputatului antrenor au transmis mulţumiri instituţiilor publice şi private care au fost implicate în desfăşurarea funeraliilor naţionale.

„Familia Lucescu adresează profunde mulţumiri tuturor instituţiilor publice şi private, precum şi tuturor profesioniştilor care au contribuit cu înaltă responsabilitate, rigoare şi respect la organizarea şi desfăşurarea ceremoniei funerare dedicate iubitului nostru Mircea Lucescu. Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria aşa cum se cuvine. Toate aceste dovezi de solidaritate au reprezentat un sprijin esenţial pentru familie şi o expresie autentică a respectului faţă de tot ceea ce a însemnat el ca om şi ca profesionist.

În mod deosebit, dorim să aducem mulţumiri:

  • Bisericii Ortodoxe Române şi întâi-stătătorilor ei, Bisericii „Sfântul Elefterie”, precum şi preoţilor şi Corului Tronos, care au oficiat şi au dat profunzime slujbei de înmormântare; Guvernului României, prin instituţiile sale; 
  • Federaţiei Române de Fotbal, care, prin preşedintele ei, domnul Răzvan Burleanu, şi membrii acesteia, ne-a fost alături pe întreaga durată a funeraliilor, prin implicarea constantă şi sprijinul acordat în găzduirea ceremoniilor naţionale;
  • Cancelariei Onorurilor, pentru întregul sprijin acordat în organizarea onorurilor dedicate domnului Mircea Lucescu, precum şi Regimentului de Gardă şi Protocol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Comenduirii Garnizoanei Bucureşti; 
  • Poliţiei Române, precum şi structurilor din subordinea acesteia, în mod special Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Brigăzii Rutiere Bucureşti, pentru profesionalismul, promptitudinea şi sprijinul esenţial acordat în asigurarea bunei desfăşurări a ceremoniei;
  • Jandarmeriei Române, prin Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru sprijinul acordat şi implicarea în asigurarea ordinii şi desfăşurării în condiţii optime a ceremoniei;
  • Serviciului de Ambulanţă privată Sanador, pentru sprijinul acordat şi implicarea profesională în asigurarea asistenţei medicale pe întreaga durată a ceremoniei;
  • Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Investiţii, pentru punerea la dispoziţie a Stadionului Arena Naţională şi a tuturor facilităţilor necesare pe perioada desfăşurării evenimentului;
  • Personalului Secţiei de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti;
  • Administraţiei Cimitirului Bellu;
  • Firmelor de pază privată implicate în asigurarea securităţii", precizează sursa citată.

Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.

Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.

Lucescu nu a făcut deplasare cu naţionala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marţi cu 0-2.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepţie în Liga Naţiunilor, în urma căreia reprezentativa a obţinut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanţul său pe banca naţionalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole