Antena 3 CNN International News O fetiță a supraviețuit unui accident aviatic, deoarece tatăl ei a protejat-o cu propriul trup înaintea impactului cu pământul

O fetiță a supraviețuit unui accident aviatic, deoarece tatăl ei a protejat-o cu propriul trup înaintea impactului cu pământul

O fetiță de 11 ani, al cărei tată a murit protejând-o, a fost singura supraviețuitoare a unui accident de avion pe insula Beaver din Lacul Michigan în acest weekend.

de Alexandra Ionescu    |   

Laney Perdue se afla într-un avion de mici dimensiuni, împreună tatăl ei și cu alte trei persoane, când aeronava s-a prăbușit pe aeroportul Welke de pe insula Beaver. La sosirea medicilor, fetița era în stare critică, dar acum se recuperează la un spital pentru copii din Grand Rapids, Michigan. Toți cei patru adulți au murit.

Ea a fost singura supraviețuitoare, deoarece tatăl ei, agentul imobiliar Mike Perdue, a îmbrățișat-o strâns, protejând-o astfel de impactul cu solul atunci când avionul a scăpat de sub control.

„Este ultima ei amintire înainte de accident”, a spus mama lui Laney, Christina Perdue, într-o declarație duminică.

”A îmbrățișat-o strâns, a protejat-o cu trupul lui, și i-a salvat viața”, a adăugat ea.

Aeronava cu două motoare Britton-Norman BN-2 s-a prăbușit când ateriza pe aeroportul Welke. Cauza accidentului nu este încă cunoscută.

Avionul avea cinci persoane la bord, inclusiv pe Laney și pe tatăl ei, potrivit The Independent.

Un elicopter a sosit la puțin timp după accident pentru a oferi primul ajutor supraviețuitorilor, însă doar fetița și un bărbat erau în viață. Ulterior, acesta a decedat.

În accident au murit și doi câini, au spus autoritățile.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust