În căutarea soldatului Tom. Misterul unui prizonier de război sovietic din Al Doilea Război Mondial a fost deslușit după 80 de ani

Timp de peste 80 de ani, nimeni nu a știut ce s-a întâmplat cu un prizonier sovietic care a reușit să fugă dintr-un lagăr nazist în Jersey, una dintre Insulele Anglo-Normande, și care a fost ascuns până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial de o familie locală. Misterul a fost lămurit abia acum, după ce echipe ale BBC i-a găsit familia în estul Uzbekistanului.

Bărbatul era cunoscut doar după prenumele său, Bokejon, sau simplu, Tom. El era unul dintre cei aproximativ 2.000 de prizonieri sovietici și muncitori aduși pe insula Jersey pentru a construi fortificații naziste, scrie BBC.

După eliberare, Tom și ceilalți prizonieri sovietici care au supraviețuit au fost trimiși înapoi în URSS. Deși promisese că va păstra legătura cu familia care îl salvase, după întoarcere nu s-a mai știut nimic despre el.

Misterul a fost lămurit abia acum, după ce echipe ale BBC i-au găsit urmașii în Asia Centrală, în estul Uzbekistanului, departe de insula Jersey.

Tom a evadat din lagăr în 1943. Era epuizat, flămând și disperat când a bătut la ușa fermierilor John și Phyllis Le Breton. Cei doi știau că își riscau viața, dar l-au primit în casă și l-au salvat.

„Scoteam piatră din carieră, de la șase dimineața până la șase seara. Mâncarea noastră era o supă la prânz și o bucată foarte mică de pâine, cu puțin unt, seara. Nu primeam mic dejun. Eram bătuți cu brutalitate pentru cel mai mic lucru. Dacă nu puteam munci, eram înfometați și bătuți din nou. Nu credeau niciodată că suntem bolnavi”, a scris Tom mai târziu în jurnalul său.

Timp de mai bine de doi ani, familia Le Breton l-a ținut ascuns.

Pericolul era uriaș. O altă femeie din Jersey, Louisa Gould, a fost trimisă în lagărul de concentrare Ravensbrück și ucisă într-o cameră de gazare pentru că adăpostise un alt evadat sovietic, Fyodor Burriy. Ea fusese denunțată de vecini.

John și Phyllis Le Breton au ajuns să aibă mare încredere în Tom. L-au lăsat să le citească copiilor și să se joace cu ei, inclusiv cu fiica lor, Dulcie.

„Dragul nostru unchi Tom, îl iubeam foarte mult. El este principala mea amintire din război, iar fotografia lui este încă lângă patul meu”, a spus Dulcie, care împlinește 90 de ani în iunie.

După eliberarea Insulelor Anglo-Normande, în mai 1945, Tom a fost trimis înapoi în Uniunea Sovietică, la fel ca alți prizonieri sovietici supraviețuitori. A trimis trei scrisori în Jersey, dar apoi nu s-a mai știut nimic despre el.

Foștii prizonieri de război întorși în URSS erau adesea verificați și interogați în lagăre speciale ale NKVD. Autoritățile sovietice îi priveau cu suspiciune, considerând uneori simpla capturare de către inamic drept un semn de posibilă trădare sau colaborare.

Unii au fost lăsați să revină la o viață normală. Mulți însă au fost considerați nesiguri, au avut probleme la angajare și au trăit ani la rând sub suspiciune. Alții au fost condamnați și trimiși în lagăre de muncă din URSS. Nici după moartea lui Stalin, în 1953, stigmatul asupra foștilor prizonieri de război nu a dispărut imediat.

Tom își semnase scrisorile către familia Le Breton cu numele „Bokijon Akram”. Totuși, nici familia, nici istoricii din Jersey nu știau numele lui complet sau de unde venea exact. Apoi, o echipă BBC Russian s-a alăturat căutărilor. Deși jurnaliștii lucraseră ani de zile cu arhive sovietice și documente din timpul războiului, cazul a fost dificil.

Tom își scrisese numele în engleză, iar jurnaliștii nu știau cum ar fi fost trecut acesta în documentele sovietice, redactate în rusă. Au verificat zeci de registre și sute de variante de nume. Treptat, au restrâns căutarea folosind detaliile din jurnalul lui Tom. Din acele însemnări reieșea că avea în jur de 30 de ani când a fost mobilizat, în 1941, că luptase și fusese capturat pe teritoriul Ucrainei de astăzi și că ar fi putut proveni din Asia Centrală.

Căutarea a dus în cele din urmă la o potrivire probabilă: Bokejon Akramov, născut în 1910 și mobilizat din Namangan, în actualul Uzbekistan.

Jurnaliștii au găsit apoi un document care arăta că el fusese decorat, la mulți ani după război, cu Ordinul Războiului Patriotic. Documentul conținea și o adresă de domiciliu, detaliu esențial pentru continuarea anchetei.

În acel moment, o echipă BBC Uzbek a mers la Namangan pentru a verifica adresa și pentru a vedea dacă cineva îl mai ținea minte pe Bokejon sau îl recunoștea în fotografiile păstrate de familia Le Breton. „Cum de aveți fotografiile bunicului meu? De unde le-ați luat?”, a întrebat bărbatul care le-a deschis ușa jurnaliștilor. Era Shamsutdin Akhunbaev, nepotul lui Bokejon Akramov.

Când a aflat povestea fotografiilor din timpul războiului, Akhunbaev a fost copleșit de emoție și a izbucnit în lacrimi. Familia spune că Bokejon vorbise foarte rar despre ce trăise în Al Doilea Război Mondial. Un lucru îi nedumerise însă mereu. Deși era inteligent și capabil, fusese refuzat de mai multe ori pentru slujbe mai calificate sau mai importante. Ani la rând, a lucrat ca grădinar la o fabrică din Namangan.

Bokejon Akramov a murit în 1996, după ceea ce familia descrie ca fiind o viață lungă și fericită. Fiica lui a murit și ea între timp.

BBC a ajutat apoi la organizarea unui apel video între familia lui din Uzbekistan și Dulcie Le Breton, care locuiește încă în Jersey.

„Dragă Dulcie, îi mulțumim familiei tale pentru curaj și bunătate”, i-a spus Shamsutdin Akramov. „Bunicul nostru a supraviețuit războiului și noi existăm doar datorită vouă. Suntem foarte fericiți că v-am găsit. Vă invităm în Uzbekistan și vă vom aștepta mereu în casa noastră.”

„Părinții mei au făcut ceea ce au făcut pur și simplu pentru că era lucrul corect”, i-a răspuns Dulcie. „Și nu au fost singurii oameni din Jersey care au ajutat soldați sovietici. Au existat zeci de asemenea povești și mi-aș dori ca oamenii să le cunoască și să le țină minte.”

După aflarea poveștii, autoritățile din Uzbekistan au decis să le acorde postum lui John și Phyllis Le Breton Ordinul Prieteniei, una dintre cele mai importante distincții ale statului, pentru „curajul și compasiunea” lor.