Antena 3 CNN Externe Incendiile fac ravagii în Australia. Armata a intervenit de urgență

Incendiile fac ravagii în Australia. Armata a intervenit de urgență

Zeci de mii de turişti s-au grăbit să părăsească oraşele populare de pe litoralul Australiei miercuri, fugind din calea focului ce se răspândeşte cu repeziciune, în timp ce nave militare şi elicopterele au planificate misiuni de salvare a altor mii de persoane captive ale flăcărilor, transmite joi Reuters.

În afara supermarketurilor şi a benzinăriilor din apropierea zonelor ce prezintă un grad ridicat de pericol s-au format cozi lungi, atât locuitorii cât şi turiştii dorind să se aprovizioneze pentru a se refugia în adăposturi subterane sau pentru a fugi. Multe magazine şi benzinării erau deja golite.

Principalele drumuri au fost închise din cauza riscurilor de incendiu, lăsând şoferilor doar câteva rute de scăpare, ceea ce a provocat mari blocaje în trafic.

Peste 50.000 de oameni au rămas fără curent electric şi unele oraşe nu au avut acces la apa potabilă, după ce incendiile catastrofale s-au răspândit în regiune pe 31 decembrie, însângerând cerul şi distrugând oraşe.

Autorităţile au cerut părăsirea în masă a mai multor oraşe de pe coasta de sud-est a Australiei, o zonă extrem de populară în actualul sezon al vacanţei de vară, avertizând că prognoza pentru sfârşitul săptămânii prevede continuarea incendiilor.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor