Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Județul în care au fost descoperiți pacienți cu diabet care nu și-au făcut niciodată analize

Județul în care au fost descoperiți pacienți cu diabet care nu și-au făcut niciodată analize

I.D.
2 minute de citit Publicat la 11:20 20 Apr 2026 Modificat la 11:36 20 Apr 2026
Test glicemie. foto: pexels.com

Un număr semnificativ de pacienți din mediul rural din România trăiesc cu diabet fără a fi diagnosticați sau, chiar dacă au primit un diagnostic, nu reușesc să rămână în sistemul medical. Accesul limitat la monitorizare și prevenția complicațiilor, mai ales în cazul persoanelor neasigurate, rămâne o problemă majoră.

#FărăDiabet: pacienți cu diabet nediagnosticați în mediul rural

În acest context, din 2026 a fost lansat proiectul Connect the Disconnect. Conectăm România rurală la diabet, o inițiativă care își propune să reducă aceste decalaje prin caravane medicale ce ajung direct în comunitățile rurale.

„Există pacienți cu diabet care nu sunt diagnosticați sau care, după momentul diagnosticului, nu reușesc să rămână în sistemul medical. Deși tratamentul există prin programul de diabet, accesul la monitorizare și la prevenția complicațiilor nu este întotdeauna la fel de ușor”, a explicat Luminița Vâlcea, Director Vocea Pacienților.

Caravana cu Medici sprijină depistarea și monitorizarea diabetului

Campania este derulată printr-o caravană mobilă, în parteneriat cu ONG-uri, inclusiv Asociația Vocea Pacienților, și are ca scop nu doar depistarea bolii, ci și integrarea pacienților în sistemul de îngrijire.

Reprezentanții proiectului spun că inițiativa a pornit din nevoile reale ale pacienților. „De multe ori ni se spunea că vin caravane, sunt importante, dar la fel de important este ce se întâmplă după. Ce face omul, cum ajunge el în sistem?”, a mai declarat Luminița Vâlcea.

Caravana ajunge în localități cu sprijinul autorităților și al medicilor de familie, acolo unde există, iar timp de două zile pacienții beneficiază gratuit de analize și consultații. În urma acestor evaluări, sunt identificate frecvent două situații: cazuri noi de diabet și pacienți diagnosticați anterior care au abandonat tratamentul.

„Am găsit persoane care nu au făcut analize și în Ilfov, adică nu așa departe de noi, și am găsit și foarte multe persoane care nu au mai făcut de zeci de ani analize și am găsit foarte multe persoane neasigurate, din păcate”, a mai spus aceasta.

Asociația Vocea Pacienților facilitează accesul la îngrijire

După etapa de screening, pacienții nu sunt lăsați fără sprijin. Echipa proiectului îi contactează, le oferă informații și le facilitează accesul la consultații online cu medici diabetologi, dar și integrarea într-un centru medical apropiat de domiciliu.

„Rolul nostru este să-i ghidăm și să le oferim cât mai multe variante și informații, astfel încât să ajungă în programul național de diabet și să beneficieze de tratament”.

Inițiativa este una amplă, cu o logistică complexă, care implică mai multe filiale și parteneri. Până în prezent, echipa a reușit să intre în contact cu aproximativ 100 de pacienți, iar obiectivul este ambițios: atingerea a 110 localități rurale din întreaga țară.

Specialiștii atrag atenția că, în cazul diabetului, tratamentul nu este suficient în lipsa unei monitorizări constante. Pe lângă consultațiile oferite direct pacienților, Asociația Vocea Pacienților contribuie și prin programe de informare și traininguri dedicate asistenților medicali comunitari, pentru a îmbunătăți îngrijirea la nivel local.

Proiectul Connect the Disconnect. Conectăm România rurală la diabet vine astfel ca o soluție concretă pentru una dintre cele mai presante probleme de sănătate publică din România rurală: accesul real și continuu la servicii medicale pentru pacienții cu diabet.

Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole