Antena 3 CNN Politică Premierul Orban asigură că nu majorează şi nu va introduce noi taxe

Premierul Orban asigură că nu majorează şi nu va introduce noi taxe

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, după o întâlnire cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, că Guvernul va menține cota unică de impozitare și că nu are în vedere majorări de taxe și nici introducerea de taxe noi.

de Milena Niță    |   

Mesajul transmis de Guvern pe o reţea de socializare vine după ce, în ultima perioadă, au apărut informații în spațiul public că ar putea crește valoarea TVA.

"Propunerea pe care România o va face Comisiei Europene privind Planul național de recuperare și reziliență a fost principala temă de discuție în cadrul consultărilor de astăzi ale premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României. 

Consultările au avut loc în perspectiva punerii în dezbatere publică, în cursul lunii noiembrie, a propunerii României privind Planul național de recuperare și reziliență, care va fi ulterior transmis Comisiei Europene.

Pe ce se bazează planul de recuperare

Planul național de recuperare și reziliență, document aflat în lucru la Ministerul Fondurilor Europene, se va baza pe trei piloni: susținerea proiectelor privind infrastructura de transport, a celor care au ca obiectiv reducerea efectelor schimbărilor climatice și stimularea mediului de afaceri.

O altă temă discutată a vizat regimul fiscal. Premierul Ludovic Orban a subliniat poziția clară a Guvernului de a menține cota unică de impozitare și faptul că nu are în vedere majorări de taxe și nici introducerea de taxe noi. 

Totodată, discuțiile au vizat continuarea măsurilor Guvernului pentru păstrarea locurilor de muncă, respectiv acordarea de zile libere pentru părinții copiilor ale căror cursuri sunt suspendate din cauza epidemiei, prelungirea aplicării programului flexibil de lucru pentru o perioada de sase luni și acordarea stimulentelor pentru menținerea locurilor de muncă. 

Orban: Guvernul menține cota unică de impozitare și nu are în vedere majorări de taxe și nici introducerea de taxe noi

Prim-ministrul Ludovic Orban a subliniat încă o dată deschiderea spre dialog a Guvernului și atitudinea pro-business pentru găsirea de soluții rapide și eficiente de susținere a economiei și a angajaților.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice", se arată în mesajul transmis vineri de Guvern, pe pagina de Facebook.

Subiecte în articol: Ludovic Orban taxe
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"