Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban, declarație suspectă pentru Klaus Iohannis pe rețelele sociale

Ludovic Orban, declarație suspectă pentru Klaus Iohannis pe rețelele sociale

Ludovic Orban a insistat pe mai multe rețele sociale cu o postare puțin ciudată, în care apără instituția prezidențială și pare că încearcă să îi salveze președintelui Klaus Iohannis imaginea.

de Laura Dinu    |   

”Suntem mândri de președintele nostru. Preşedintele este garantul unităţii şi stabilității naționale.

Preşedintele Iohannis este cel care a salvat imaginea României ȋn lume, ȋntr-o perioadă ȋn care alţii făceau tot posibilul de a ne duce la periferia lumii civilizate.

Klaus Iohannis a reușit să obțină o finanțare europeană fără precedent, în valoare de 80 de miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi pentru dezvoltarea României.

Vom continua să apărăm Instituția Preşedintelui și nu-l vom implica pe Klaus Iohannis în disputa partidelor politice. Atacurile şi limbajul suburban la adresa Instituţiei Preşedintelui fac rău României şi nu ajută campania niciunui partid politic.

Klaus Iohannis a câştigat de două ori alegerile prezidenţiale şi este omul care beneficiază de cea mai mare ȋncredere ȋn rândul românilor.

Doar un parteneriat ȋntre preşedinte şi guvern poate garanta, ȋn următorii 4 ani, că România va merge pe drumul corect al normalităţii si dezvoltării”, a scris Ludovic Orban atât pe Facebook, cât și pe Instagram. 

Marius Pieleanu: Klaus Iohannis a pierdut 14% în sondaje

Profesorul Marius Pieleanu este de părere că postările premierului vin ca o consecință a faptului că președintele Klaus Iohannis ar fi scăzut 14 procente în sondaje.

”Eu cred că replica pe rețelele sociale a domnului Orban este una ca o consecință a conferinței de presă de aseară, în opinia mea una dintre cele mai grave pe care le-a avut președintele.

Șirul de întrebări destul de dificile la care a fost supus și răspunsurile sale destul de ambigue la acest șir de întrebări, cred că a provocat un anumit tip de nemulțumire la Cotroceni. Asta ar fi o cauză. 

O a doua cauză este procesul clar în care președintele Iohannis a intrat în ultimele săptămâni de slăbire a favorabilității publice. Cifra de 14 procente pe care  am folosit-o spunând că este o cădere destul de semnificativă, acum două săptămâni, la Antena 3, este una reală și care se pare, din păcate, că se confirmă ulterior”, a declarat Marius Pieleanu la Antena 3. 

Subiecte în articol: Ludovic Orban Klaus Iohannis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate