Antena 3 CNN Actualitate Mesaj de condoleanțe transmis de Klaus Iohannis pentru militarii decedați în Afganistan

Mesaj de condoleanțe transmis de Klaus Iohannis pentru militarii decedați în Afganistan

Președintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook că a primit cu tristețe vestea morţii a doi militari români în Afganistan, după ce sâmbătă dimineață MApN a confirmat decesul a doi români și rănirea celui de-al treilea.

”Am primit cu durere vestea încetării din viață a celor doi militari români căzuți la datorie astăzi, în Afganistan. Militarii noștri și-au servit țara cu devotament și curaj și vor rămâne veșnic în amintirea mea și a poporului român. În aceste momente de tristețe, transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Militarului rănit în aceeași misiune îi urez însănătoșire grabnică și să se întoarcă cu bine acasă”, a scris Iohannis pe Facebook.

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, se arată într-un comunicat oficial al MApN.

 

 

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer