Antena 3 CNN Actualitate Navă naufragiată în Marea Neagră. Marinarii au transmis un semnal SOS

Navă naufragiată în Marea Neagră. Marinarii au transmis un semnal SOS

de S.T.    |   

O navă cargo, care naviga sub pavilion panamez, având la bord 12 marinari de naţionalitate rusă, ucraineană şi georgiană, a naufragiat miercuri în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă de la Moscova, citat de AFP.

O persoană a fost găsită de echipele de intervenţie, alte patru fiind localizate şi sunt pe cale să fie aduse în barca de salvare, a declarat agenţiei de presă RIA Novosti un înalt responsabil al filialei din Crimeea a ministerului, Vladimir Ivanov, care nu a spus nimic despre soarta celorlalţi marinari.

„Marinarul scos din apă se află într-o stare gravă, el suferind de hipotermie puternică. Temperatura apei este în zonă de 7-8 grade”, a spus Ivanov, citat de RIA Novosti, indicând că naufragiul s-a produs în zona strâmtorii Kerci.

La bordul cargoului „Gheroi Arsenala” se aflau „opt ruşi, trei ucraineni şi un georgian”, a precizat acesta.

Nava, care a părăsit portul Azov, în sudul Rusiei, se îndrepta cu o încărcătură de cereale spre Turcia.

Operaţiunile de salvare sunt complicate din cauza condiţiilor meteorologice dificile - valuri înalte şi rafale de vânt, care ajung la 20 de metri pe secundă.

Semnalul SOS de pe cargoul a fost interceptat de paza de coastă rusă, care a alertat echipele de salvare.

Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul rus a declanşat urmărirea penală în cazul acestui naufragiu.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: marinari Marea Neagrã naufragiu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
A murit Alexandru Alexandrov, fondatorul gigantului Altex România