Antena 3 CNN Actualitate Palatul Arhiepiscopiei Tomisului care a ars nu avea autorizaţie de construire

Palatul Arhiepiscopiei Tomisului care a ars nu avea autorizaţie de construire

Nu există autorizație de construire pentru podul Arhiepiscopiei Constanţei, care a ars în urmă cu câteva zile. Supraetajarea neautorizată a fost făcută în 2007, spune city managerul orașului. Între timp, se caută locuri de cazare pentru călugării care locuiau în spaţiile care au ars.

Incendiul violent de la Arhiepiscopia Tomisului care a distrus în întregime acoperișul clădirii de patrimoniu scoate la iveală ilegalități ascunse până acum.

Reprezentanții Arhiepiscopiei au recunoscut inițial că a ars mansarda unde erau chiliile călugărilor. Intrebați despre autorizații, au revenit, spunând că a ars podul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Autoritățile au venit astăzi cu declarații care îi contrazic.

Pe lângă ancheta penală declanșată de poliție pentru a afla în ce imprejurări s-a declanșat incendiul de laArhiepiscopia Tomisului, autoritățile locale verifică la
rândul lor dacă porțiunea distrusă de flăcări funcționa legal.

Inițial, Arhiepiscopia Tomisului a spus că a ars mansarda unde erau chiliile călugărilor.

Acum, Arhiepiscopul Teodosie schimbă declarația spunând că, de fapt, a ars podul şi că nimic nu este ilegal.

Primii care au verificat legalitatea construcției au fost pompierii.

Arhiepiscopia Tomisului a intrat în posesia imobilului, în 1998, iar Primăria Constanța arată că porțiunea distrusă de incendiu funcționa ilegal cu acceptul vechii administrații.

"Nu există autorizaţie de construire, sau nu a existat autorizaţie de construire pentru podul cladirii de pe Str. Arhiepiscopiei 23. Supraetajarea neautorizată a fost
edificată in anul 2007", a precizat Felicia Ovanesian, city manager Constanţa.

Primăria nu poate să mai amendeze Arhipeiscopia, pentru că termenul de 3 ani în care putea să o facă, s-a prescris.

Acum, Arhiepiscopia Tomisului riscă să-si piardă asigurarea de care vorbea zilele trecute ÎPSD Teodosie.

Conform legii, asiguratorul nu acordă despăgubiri la acoperișuri construite suplimentar, fără autorizație.

Palatul Arhiepiscopal este o construcţie ce datează încă din anul 1932. Începând cu anul 1998, aceasta are destinația de reședință a Arhiepiscopiei Tomisului.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
El este Ilie, preotul care s-a stins fulgerător în Săptămâna Luminată