În timp ce soarele arzător se ridică deasupra uscaților munți ai Kabulului, o lupta cotidiană a unei familii să găsească abia stă să înceapă – sunetul cisternelor de apă care se mișcă prin cartierului Rahelei în capitala afgană o face pe femeia de 42 de ani, mamă a patru copii să se grăbească în stradă pentru a umple gălețile și containerele uzate ale familiei. Proviziile lor de apă sunt mereu mici și pe cale de dispariție, spune ea, iar fiecare litru este scump, obținerea lui întinde nervi, iar bugetele sunt aproape întinse la maximum, scrie CNN.
„Nu avem acces la apă potabilă deloc. Penuria de apă este o mare problemă care ne afectează viața zilnică”, spune Rahela pentru jurnaliștii CNN.
Kabul se îndreaptă, ușor-ușor, spre o catastrofă. Curând, acest oraș ar putea să devină prima capitală din istoria modernă a omenirii care rămâne complet fără apă, conform unui raport recent al Mercy Corps, un ONG care avertizează că criza ar putea să conducă la un colaps economic.
Creșterea populației, criză climatică și extracția fără încetare a apei din subteran au dus la reducerea dramatică a nivelului de apă din sol, conform experților, iar majoritatea puțurilor deja s-au uscat.
Familia Rahelei trebuie să plătească pentru fiecare strop de apă, să aibă grijă să o folosească judicios și sacrifică hrană și alte lucruri esențiale pentru a putea bea apă și pentru a putea face baie.
„Suntem extrem de îngrijorați. Sperăm să plouă, dar dacă lucrurile se înrăutățesc, nu știu cum vom supraviețui”, le-a spus ea jurnaliștilor CNN.
Este o urgență care nu e doar o problemă de lipsă a apei potabile, avertizează Marianna von Zahn, directoarea de programe a Mercy Corps Afghanistan. „Este o criză sanitară, o criză economică și urgență umanitare, toate trei într-una”.
Apă contaminată
În urmă cu trei decenii, populația Kabulului era mai mică de două milioane, însă alungarea talibanilor, în 2001, a dus la un flux crescut de migrație, oamenii venind în capitala afgană convinși fiind că securitatea mai mare și posibilitățile economice noi le vor schimba viețile.
În timp ce populația a crescut, a crescut și cererea de apă. Kabulul se bazează aproape exclusiv pe apă de puț, reînnoită de zăpadă și topirea ghețarilor montani din apropiații munți Hindu Kush. Însă ani de zile în care această resursă a fost gestionată prost și extracția agresivă a apei a dus ca nivelurile să scadă cu până la 30 de metri în ultimul deceniu, conform ONG-ului citat.
Kabulul extrage acum cu 44 de milioane de metri cubi de apă mai mult decât poate natura să refacă în fiecare an – un dezechilibru incredibil care drenează rezervele orașului și finanțele locuitorilor săi.
Unele familii, precum cea a lui Ahmad Yasin au început să sape puțuri tot mai adânci, căutând mai multă apă. Yasin, în vârstă de 28 de ani, trăiește împreună cu familia lui, formată din zece persoane, în nordul orașului.
Vreme de luni de zile, el și fratele lui au stat la cozi lungi vreme de ore întregi la moscheea din apropiere, care are acces la un puț mare. De acolo, ei aduc găleți pline de apă pentru copiii săi, pentru părinți, nepoate și nepoți.
„Activitatea asta ne ține departe de muncă și ne afectează veniturile”, spune el, precizând că familiile își sacrifică accesul la hrană și alte necesități pentru a putea obține apă.
Au economisit aproximativ 550 de dolari pentru a putea săpa un nou puț în curtea lor din spate – Yasin și fratele său au săpat 120 de metri înainte dea găsi apă și deși poate fi folosită pentru alte nevoi de bază, ea nu este potabilă.
„Pentru că ne-am dat toți banii pe săpatul puțului, nu ne mai putem permite un purificator sau apă potabilă, așa că fierbem această apă pentru perioade lungi, o lăsăm să se răcească și o bem așa”, spune el.
Până la 80 la sută din apa din solul din Kabul este contaminată, conform Mercy Corps, o consecință a folosirii toaletelor de tip latrină și a poluării cu deșeuri industriale.
„Deseori ne îmbolnăvim din cauza apei contaminate după ce bem la altcineva acasă sau după ce ne spălăm pe dinți cu ea”, spune Sayed Hamed, care spune și că simptome precum diareea și vomitatul sunt lucruri prin care oamenii trec des în Kabul.
Dacă tendințele actuale continuă, UNICEF prezice că orașul ar putea să rămână fără apă până în 2030.
Viitorul orașului și țării rămâne incerte
Cei care nu au posibilități să sape puțuri adânci în căutarea apei sunt la mila companiilor private sau trebuie să se bazeze pe donații.
Rustam Khan Taraki cheltuie până la 30 la sută din veniturile sale pe apă, majoritatea acestor achiziții fiind de la vânzători licențiați.
Dar pentru familiile care nu-și permite să cheltuiască atât, singura opțiune este mersul zilnic pe distanțe lungi până la moscheele care pot furniza apă prin puțurile lor.
Criza pune o presiune mare mai ales pe viitorul copiilor. „Orele pe care copii le petrec încercând să obțină apă pentru familiile lor ar putea fi petrecute la școală. Aceste strategii de a face față crizei accentuează ciclul sărăciei și vulnerabilității pentru femei și copii”, spune Von Zahn.
Femeile sunt cele care duc și mai mult greul crizei – sunt forțate să meargă vreme de ore întregi de-a lungul Kabulului doar pentru a obține câțiva stropi de apă, riscându-și siguranța în regimul opresiv al talibanilor, care le interzice să iasă din casă fără văl și fără un gardian bărbat.
Dincolo de criza climatică, de creșterea populației și de gestionarea proastă a situației, criza apei din Kabul este accentuată și de haosul politic profund.
Talibanii au preluat controlul țării în august 2021, pe fondul retragerii americane și a două decenii de război neîntrerupt. La acel moment, țara a fost aruncată din nou pe marginea prăpastiei colapsului economic.
De atunci, blocarea ajutoarelor prin USAID de către administrația Trump a provocat și mai multe daune, iar viitorul țării este din nou sub semnul întrebării.