Antena 3 CNN Actualitate Percheziții la proxeneții care trimiteau femei în Marea Britanie

Percheziții la proxeneții care trimiteau femei în Marea Britanie

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova şi cei ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române efectuează, joi, zece percheziţii la persoane bănuite de proxenetism. 

Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, descinderile au loc în municipiul Bucureşti, precum şi în alte locaţii din judeţele Prahova, Braşov şi Giurgiu. 

"Începând cu luna iulie, poliţiştii au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, care racolau femei în vederea practicării prostituţiei, atât în ţară, cât şi în Marea Britanie. De asemenea, parte dintre persoanele în cauză facilitau practicarea prostituţiei, prin închirierea de imobile în acest scop", se precizează în comunicat. 

Poliţiştii din Prahova vor pune în aplicare nouă mandate de aducere, persoanele ridicate urmând să fie conduse la sediul inspectoratului pentru a fi audiate. 

Percheziţiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor SIAS din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Serviciului de Acţiuni Speciale din IPJ Prahova, precum şi cu participarea unor echipe de poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei şi IPJ Giurgiu. 

De asemenea, la activităţi participă şi echipe din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi "Matei Basarab" Ploieşti. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB