Programul de paliație trebuia să intre în vigoare la 1 iulie. Șeful CNAS: „Multe spitale stau în pasivitate managerială”

Programul Național de Îngrijiri Paliative, așteptat de peste 190.000 de bolnavi incurabili pe an, este scris în întregime, are ordinul de aplicare pregătit din 2025, are 70 de milioane de lei alocați în bugetul pe 2026 și avizul Ministerului Finanțelor obținut. Ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 iulie 2026. Nu a intrat – pentru că avizul a venit exact în săptămâna în care a picat Guvernul Bolojan.

Conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a explicat, într-o discuție cu Antena3.ro, de ce cel de-al 17-lea program național de sănătate – cel de paliație – nu funcționează nici astăzi.

Blocajul: un aviz obținut cu o săptămână prea târziu

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, spune că proiectul a fost inițiat de Casă „de mai mulți ani” și a stat blocat, mult timp, la Ministerul Finanțelor, „pentru că nu erau resursele financiare necesare promovării lui în Guvern”.

„Am găsit și resursele financiare necesare derulării lui. Am obținut și avizul Ministerului de Finanțe, dar pe când am obținut acest aviz a căzut Guvernul. Și au venit alți miniștri, a trebuit să refacem hotărârea de Guvern cu numele noilor miniștri și – surpriză – s-a constatat la Ministerul Justiției că este politică publică nouă, iar un guvern interimar nu poate să promoveze o politică nouă”, a declarat Horațiu Moldovan.

Dr. Roxana Radu, director al Direcției Programe Curative, confirmă cronologia: „Înainte să cadă Guvernul, abia atunci hotărârea de guvern ajunsese la Consiliul Economico-Social în dezbatere. Deci, abia se adopta HG-ul. Urma ca pas publicarea în transparență decizională a normelor tehnice”.

Întrebată când ar fi trebuit implementat programul dacă Guvernul nu ar fi căzut, Mihaela Ion, medic șef la CNAS, a răspuns: „De la 1 iulie”.

Blocajul politic nu afectează doar paliația.

„Și atunci cât avem guvern interimar, nu putem să promovăm acest HG și multe alte HG-uri, cum avem și medicamentele off-label, de exemplu”, spune Moldovan. „Am ajuns să facem medicină prin instanță, în loc să facem medicină reglementată într-un cadru legislativ”.

70 de milioane de lei, pierduți anul trecut pentru paliație

Banii pentru program există în buget. Existau și anul trecut.

„Există preocupare, pentru că în bugetul pe 2026 sunt prevăzute sume. Da, și în 2025, pentru că nu a trecut HG-ul, am avut aceeași sumă, 70 de milioane, și banii au fost redistribuiți pe alte programe pentru o execuție corectă, bună, și ca să ducem banii să urmeze pacienții, acolo unde au nevoie pacienții de terapie. Anul trecut, practic, s-au pierdut, acest HG netrecând”, explică Mihaela Ion.

Aceeași sumă a fost alocată și în 2026 – dintr-un buget total al programelor naționale curative de aproximativ 14 miliarde de lei.

Ordinul de aplicare – actul subsecvent hotărârii de Guvern, cel care pune efectiv banii în mișcare – e pregătit din 2025.

„Deci suntem destul de avansați”, spune Mihaela Ion. Chiar și așa, avertizează ea, implementarea nu e instantanee: după adoptare, serviciile trebuie configurate în SIUI, platforma informatică a Casei. „Acum, nu știu dacă o să reușim la 1 octombrie să-l implementăm”.

Sertarele din ministere

„Din păcate, au rămas în ultima jumătate de an, ultimele șapte, opt luni, au rămas foarte multe proiecte de acte normative în diferite sertare ale unor ministere”, spune Moldovan, care dă exemplul unui proiect de ordonanță de urgență din decembrie, nepromovat, ce conținea reforma finanțării spitalelor și reforma controlului CNAS.

„E foarte frustrant pentru mine, ca președinte al Casei, pentru colegii mei, ca directori și personal de execuție, care au muncit luni și ani de zile la aceste modificări legislative agreate cu toată lumea, inclusiv cu Ministerul Sănătății, și din anumite considerente administrative sau mai mult politice, ele au rămas uitate prin aceste birouri, aceste sertare” – Horațiu Moldovan, președintele CNAS.

„Nu poți să spui că instituția care reprezintă pacientul este cea care blochează un astfel de proiect”

Moldovan a respins ideea că CNAS ar fi frâna sistemului – o percepție pe care o numește „o legendă în spațiul public, perpetuată de foarte mulți ani”.

„Toți ceilalți actori care clamează, care se bat cu pumnul în piept că pacientul este în centrul sistemului, au și alte priorități”, argumentează el. Un furnizor privat trebuie, îndreptățit, să facă profit; un spital public trebuie să ajungă la echilibru financiar. „Singura instituție, singura entitate care este reprezentantul fără echivoc al pacientului și rațiunea existenței CNAS este pacientul. Sunt foarte mulți actori care arată cu degetul spre Casă, când realitatea este total inversă”.

Mesajul pentru spitalele goale: „Așa nu mai merge”

Moldovan a explicat cum se împart cele 34 de miliarde de lei pe care CNAS îi cheltuie anual cu spitalele: jumătate – 17 miliarde – merg pe servicii medicale, adică pe munca efectivă a celor 700 de spitale publice și private. Cealaltă jumătate, tot 17 miliarde, merge către aproximativ 370 de spitale publice, exclusiv pentru influențe salariale.

„În anul în care s-au introdus (influențele salariale – n.r.), în 2015, s-au cheltuit 100 de milioane de lei pe influențe salariale, și ele au crescut la 17 miliarde. Treptat, am ajuns să plătim la spitale mai mult salarii decât servicii”, spune el.

Efectul: „Multe spitale, mai ales mici și mijlocii, stau în pasivitate managerială și nu-și mai adaptează structura la nevoile reale de servicii de sănătate. Și avem paturi goale. Avem secții goale, că ele există de zeci de ani, de 40, 50, 60 de ani, pe nevoile de atunci. În schimb, nevoile de astăzi sunt altele”.

Soluția, ar fi, în viziunea oficialilor CNAS, transformarea unor astfel de unități medicale.

„Ceea ce noi vrem să transmitem acestor spitale este că așa nu mai merge și spitalele trebuie să fie plătite pe activitate, nu pe pasivitate. Și-i încurajăm (pe managerii de spitale – n.r.) ca acele secții goale să și le transforme în secții de cronici, în secții de paliație. Că avem nevoie de paturi de paliație în România și nu trebuie să construim alte spitale pentru paliație; că avem spitalele care stau goale, pe care le putem transforma în paliație” – Horațiu Moldovan, președintele CNAS.

Moldovan a cerut directorilor caselor județene să se întâlnească cu managerii de spitale și să analizeze activitatea „secție cu secție, doctor cu doctor”, pentru a le sugera transformări de structură.

Cum pacienții de paliație blochează paturile de ATI

Argumentul central al CNAS pentru transformarea spitalelor goale nu e economic, ci unul medical.

„Pacienții care necesită paliație ajung, culmea, de regulă, tot în spitale, dar în spitalele mari, în spitalele care au secții de terapie intensivă, blochează paturi de terapie intensivă; pacienții care au nevoie acută de terapie intensivă stau prin unitățile de primiri urgențe ventilați, intubați, iar pacienții de paliație, în loc să stea pe paturi de paliație, stau pe paturi de ATI. Este total ilogic”, spune președintele CNAS.

Mai exact, un om care nu mai poate fi salvat ocupă patul unui om care ar putea fi. Iar cel care ar putea fi salvat așteaptă pe holul spitalelor de urgență.

Ce spune Casa despre bani: tarifele au crescut, plafoanele nu

Elisabeth Brumă, director al Direcției Reglementări și Contractare, a prezentat evoluția din ultimii ani.

Paturile. La finalul lui 2020, în toată România existau aproximativ 2.000 de paturi de paliație aflate în contract cu Casa. La finalul lui 2025 erau 3.669 – publice și private laolaltă, pentru că statul contractează la fel cu un spital județean și cu un hospice al unei fundații.

Creșterea nu s-a întâmplat de la sine: paturile de paliație au fost scoase din planul național de paturi, documentul care stabilește câte paturi are voie să contracteze țara, pe fiecare specialitate. Odată ieșite din acel plafon, spitalele care voiau să deschidă servicii de paliație nu mai trebuiau să aștepte ca altcineva să renunțe la paturile lui.

Cât plătește statul pentru o zi de internare. 273 de lei. Atât primește un furnizor pentru fiecare zi în care ține un bolnav incurabil într-un pat de paliație – cu medic, asistent, infirmier, medicamente, mâncare, tot.

„Aș puncta și creșterea tarifului, care niciodată nu este suficient, este 273 lei pe zi în prezent”, spune Brumă.

Cât plătește statul pentru o zi de îngrijire acasă. Aici e cea mai mare creștere din tot sistemul: 70 de lei în 2018, 105 lei până în 2023, 204 lei astăzi. Aproape de trei ori mai mult în opt ani. La suma asta se adaugă, în funcție de traseul de la sediul furnizorului până la pacient, o sumă separată pentru drum, dacă bolnavul locuiește în mediul rural.

Consultațiile din ambulatoriu. Un pacient poate primi acum șase consultații de paliație pe trimestru, față de patru câte erau înainte – și chiar trei într-o singură lună, dacă are nevoie. O consultație e cotată la 21,6 puncte și are alocate 30 de minute, adică dublul unei consultații obișnuite.

Nu e generozitate. „Pentru că îngrijirile paliative, evident, necesită mai mult, calcularea unor scoruri, mai multă aplecare către toate afecțiunile și simptomele pe care le are un pacient”, explică Brumă.

Cât poate sta internat un om. Circulă în spitale ideea că paliația e limitată la 33 de zile. Nu e o limită, ci o medie: „durata optimă de spitalizare”, recalculată în fiecare an în funcție de cât au stat, în realitate, pacienții din toată țara în anul precedent. De aceea variază de la an la an.

„Bineînțeles, asta nu înseamnă că pacientul nu poate fi internat ulterior și, în funcție de cât are nevoie, medicul poate să recomande chiar peste această durată. Nu e absolut niciun fel de problemă. Medicul curant decide durata spitalizării unui pacient”, precizează Brumă.

Câte zile de îngrijire acasă are dreptul un om, pe an. 90 de zile, în general. 180 de zile, dacă e vorba de un pacient cu cancer. 300 de zile, dacă pacientul e un copil.

Și totuși: „Cu toate că numărul de paturi alocate paliației a crescut, cu toate că tarifele au crescut, cu tot sprijinul pe care l-am acordat noi prin reglementările din pachetul de bază, tot nu am reușit să facem un pas considerabil înainte”.

De ce? Nu tariful e problema, ci plafonul de contract.

„Chiar dacă tarifele sunt ajustate, din cauza faptului că nu pot trata mai mulți pacienți, ci valoarea de contract este mai mică decât capacitatea lor de a furniza servicii, nu le convine să se ducă doar pentru un pacient la zeci de kilometri”, explică Brumă.

Iar limita nu vine de la Casă, mai spune ea: „Fondurile alocate prin legea bugetului de stat, care este aprobată de Parlament, deci nu Casa, limitează acest fond; este foarte mic în raport cu nevoia de astfel de îngrijiri paliative”.

Consecința e o graniță invizibilă în jurul fiecărui oraș reședință de județ.

„Un furnizor de servicii de îngrijiri la domiciliu, dacă sunt în municipiul reședință de județ, ei se deplasează și acordă îngrijiri pacienților din municipiu sau foarte aproape. Pentru că sunt insuficiente sumele și cred că ajung cu greu la 50 km de municipiul reședință, la 60 km”, spune Mihaela Ion.

„Paliația nu înseamnă ultimele zile”

Reprezentanții Casei au ținut să corecteze și cea mai răspândită confuzie publică.

„Paliația reprezintă un tip de acordare de servicii medicale care se acordă concomitent, practic în același timp cu celelalte tipuri de servicii, și începe în momentul în care descoperi că ai o boală care nu se va mai vindeca”, spune Elisabeth Brumă.

„Noi nu vorbim de stadii terminale, ci povestim de stadii avansate de boală”, adaugă Mihaela Ion. „Pentru că pacientul poate să aibă nevoie de îngrijiri paliative, asta nu înseamnă că este foarte la capătul vieții, ci el poate să treacă la un moment dat prin aceste servicii de îngrijiri paliative și să revină ca un pacient cronic”.

Din 2018, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 253, beneficiar al paliației poate fi și un pacient cu boli cronice progresive, nu doar cei cu HIV/SIDA sau cancer, cum era înainte.