Antena 3 CNN Actualitate Protest de ”comemorare” a ”represiunii împotriva manifestanţilor” din 10 august anunţat pentru astăzi în Piaţa Victoriei

Protest de ”comemorare” a ”represiunii împotriva manifestanţilor” din 10 august anunţat pentru astăzi în Piaţa Victoriei

Un protest de ”comemorare” a ”represiunii împotriva manifestanţilor” din 10 august este anunţat pe Facebook, pentru astăzi, în Piaţa Victoriei.

Până joi seară au fost înregistrate 211 plângeri penale în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei, iar 92 de persoane au fost până acum audiate. A fost ataşat la dosar şi Ordinul de intervenţie în forţă întocmit de către comandantul acţiunii şi aprobat de prefectul municipiului Bucureşti prin contrasemnare, scrie news.ro.

Parchetul General a anunţat marţi că procurorul general Augustin Lazăr a dispus preluarea de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente din Piaţa Victoriei, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.

Subiecte în articol: protest comemorare protest diaspora
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB