Austeritate cu petreceri de zeci de mii de euro la sate. Primar: "Avem de făcut trotuare, dar oamenii vor Ziua Comunei"
Publicat acum 3 ore si 28 minute
Traian Băsescu a declarat pentru PSnews.ro că nu va sprijini moțiunea de cenzură a PSD, care ar putea fi depusă în luna septembrie împotriva Guvernului condus de Dacian Cioloș, afirmând că PMP nici nu o va vota inițiativa. În acest moment, PMP are circa 40 de parlamentari care pot decide viitorul Guvernului.
„PMP nu va intra în acest joc al moțiunii, deci nu vom semna pentru moțiune. Și nici nu vom vota”, a precizat fostul șef al statului pentru PSnews.ro.