Pe un campus verde din estul Chinei, echipele lucrează zi și noapte la finalizarea unei construcții uriașe, circulare, flancată de două brațe imense, fiecare cât un portavion. În sud-vestul țării, pe foste terenuri agricole, se ridică în mare secret o clădire masivă, în formă de X, despre care nu se știa aproape nimic până când cercetătorii au observat-o în imagini din satelit, în urmă cu aproximativ un an. Cele două proiecte sunt cele mai ambițioase încercări ale Chinei de până acum de a stăpâni o sursă de energie care ar putea schimba fundamental civilizația: fuziunea nucleară, scrie The New York Times.
Fuziunea este procesul prin care atomii se unesc și eliberează cantități uriașe de energie, adică exact mecanismul care alimentează stelele. Combustibilii necesari sunt abundenți, nu există riscul unor topiri de tip Cernobîl, iar procesul nu produce deșeuri radioactive cu durată lungă de viață.
Asta ar însemna energie aproape nelimitată, suficientă atât pentru cererea explozivă a inteligenței artificiale, cât și pentru a elimina dependența de combustibilii fosili care supraîncălzesc planeta.
Oamenii de știință discută despre fuziune de mai bine de un secol. În ultimele decenii, au reușit progrese importante, folosind magneți sau lasere pentru a reproduce procesul în laborator. Problema este că fuziunea este mult mai greu de controlat decât fisiunea, procesul folosit în momentul de față în centralele nucleare actuale.
Un reactor de fuziune trebuie mai întâi să încălzească hidrogenul la temperaturi mai mari decât cele din Soare, transformându-l în plasmă. Apoi trebuie să mențină această plasmă extrem de instabilă suficient de mult timp încât atomii să fuzioneze și să elibereze energie. Iar întregul sistem trebuie să reziste și să funcționeze repetat, fiabil, pentru a alimenta o rețea electrică.
O cursă între superputerile lumii
Statele Unite și China se află într-o competiție tot mai strânsă pentru viitorul energetic al lumii. În timp ce administrația Trump a mizat pe producția și exportul de petrol, gaze și cărbune, China a devenit principalul furnizor global de energie „verde”: panouri solare, baterii și vehicule electrice.
Fuziunea ar putea schimba radical acest echilibru. Țara care reușește prima să o stăpânească ar putea construi centrale în întreaga lume și ar crea alianțe strategice cu celelalte state, care au nevoie de energie. Însă cele două superputeri au ales drumuri foarte diferite.
Statele Unite se bazează pe sectorul privat: start-up-uri, inovație și finanțare de risc, cu sprijin punctual din partea statului. În China, fuziunea a devenit prioritate națională, cu resurse mobilizate rapid și coordonat.
De exemplu, o companie americană de top, Commonwealth Fusion Systems, a anunțat un progres major în realizarea unor magneți extrem de puternici pentru reactoare. La scurt timp, un start-up din Shanghai a publicat un studiu despre un magnet similar, realizat într-un interval mult mai scurt.
În vara trecută, statul chinez și investitori privați au direcționat 2,1 miliarde de dolari într-o nouă companie de fuziune deținută de stat – de două ori și jumătate bugetul anual al Departamentului Energiei al SUA pentru fuziune.
„Suntem foarte încrezători”
Ambele țări promit rezultate concrete în următorii ani. Commonwealth Fusion Systems spune că, până în 2027, dispozitivul său experimental din Massachusetts va produce mai multă energie decât consumă.
La rândul ei, China mizează pe laboratorul său principal de fizică a plasmei și pe un nou reactor numit BEST, aflat într-o clădire cu două brațe, în estul țării.
„Este un calendar foarte strâns”, a spus Lian Hui, cercetător la laborator. Chiar și așa, „suntem foarte încrezători că vom reuși să atingem obiectivele de cercetare ale BEST”.
Fuziunea, strategia de stat a Chinei
Angajamentul Chinei vine de la cel mai înalt nivel politic. Noul plan cincinal (2026–2030) promite „măsuri extraordinare” pentru obținerea unor progrese decisive în fuziune. Compania nucleară de stat descrie domeniul drept „principala pistă de concurs în competiția științifică și tehnologică viitoare dintre marile puteri”.
China a fost un actor marginal în fuziune acum două decenii. A crescut prin cooperare internațională, inclusiv cu Franța și prin participarea la proiectul ITER, care reunește 33 de țări. Ani la rând, cercetători americani și chinezi au lucrat împreună.
Acum, China își construiește propriile facilități de ultimă generație. Institutul de Fizică a Plasmei dezvoltă nu doar reactorul BEST, ci și un complex de peste 40 de hectare pentru testarea componentelor supuse condițiilor extreme. În paralel, se lucrează la un reactor-pilot care ar putea funcționa în anii 2030-2040.
Richard Pitts, fizician la ITER, spune că este impresionat de ritmul chinezilor: „De fiecare dată când merg acolo, sunt uimit de numărul de oameni și de eficiența cu care se face treaba”.
Care este riscul pentru SUA
Chiar dacă tehnologia funcționează, adevărata provocare este producția la scară industrială și la costuri accesibile. Aici, experiența Chinei în construcții și inginerie poate face diferența.
„Riscul pentru Statele Unite este să descopere prima o soluție tehnică viabilă, dar China să o inginerizeze și să o scaleze înaintea noastră”, avertizează Jimmy Goodrich, cercetător la Universitatea California.
În sud-vestul Chinei, un alt proiect avansează discret. După ce laboratorul american de la Lawrence Livermore a reușit, în 2022, o reacție de fuziune care a produs mai multă energie decât a consumat, un cercetător chinez a cerut accelerarea investițiilor.
„A fost un progres științific major, care va rămâne consemnat în istoria umanității”, a spus Zheng Wanguo, cerând Chinei să își consolideze cercetarea în fuziunea cu lasere.
În mai puțin de doi ani, lângă orașul Mianyang a apărut o instalație uriașă, probabil destinată unui nou sistem de aprindere cu laser. Directorul laboratorului american a descris ritmul construcției drept „uluitor”, deși a avertizat că operarea fiabilă pe termen lung rămâne o provocare.
„China este acum inovatoare. Nu mai copiază pur și simplu”
La o conferință internațională recentă în Chengdu, un detaliu a fost izbitor: nu au fost prezenți cercetători americani.
„China este acum inovatoare. Nu mai copiază pur și simplu”, a declarat Alain Becoulet, cercetător-șef la ITER.
Oficialii chinezi spun însă că sunt deschiși colaborării.
„Ușa este întotdeauna deschisă”, a declarat Dong Shaohua, responsabil cu parteneriatele internaționale.
În SUA însă, tot mai mulți văd fuziunea ca pe un joc de tip „câștigătorul ia totul”.
„Cine câștigă și reușește să o pună cap la cap pune fundația pentru restul secolului”, precizează Ylli Bajraktari, director al unui institut de cercetare din Washington.
Deși investițiile globale în fuziune au ajuns la 14 miliarde de dolari, unii cercetători americani avertizează că nu este suficient. Între timp, China investește masiv într-o soluție pe care o consideră esențială.
„Ei chiar pot investi în lucrurile care contează”, spune Chang Liu, fizician mutat recent din SUA la Universitatea Peking.