Antena 3 CNN Politică România ar putea să participe la protejarea Groenlandei prin misiuni de poliție aeriană, anunță Nicușor Dan

România ar putea să participe la protejarea Groenlandei prin misiuni de poliție aeriană, anunță Nicușor Dan

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 09:42 23 Ian 2026 Modificat la 09:51 23 Ian 2026
Țările UE au căzut de acord că împreună cu NATO, UE va face investiții în securizarea zonei arctice. Foto: Facebook/ MApN

Președintele Nicușor Dan a dezavăluit că și România ar putea să participe alături de aliați la protejarea Groenlandei prin misiuni de poliție aeriană așa cum fac și alte țări pe teritoriul nostru.

"Știți că, la schimb, noi participăm în misiuni de Poliție aeriană, după cum alte țări participă pe teritoriul nostru. 

În măsura în care ni se solicită sau agreăm, o să facem și asta, dar urgența noastră este, evident, Flancul Estic, pentru că aici este amenințarea imediată", a precizat președintele Nicușor Dan, într-o conferință de presă, la finalul Consiliului European extraordinar.

Amintim că ministrul Apărării, Radu Miruță, a sugerat că dacă statele europene vor decide să trimită trupe în Groenlanda, România ar putea adopta poziția din prezent față de situația din Ucraina: “fără cizma soldatului român pe teren”.

Țările UE, solidare cu Danemarca și Groenlanda

În privința relației cu SUA, țările europene au concluzionat că este o relație de lungă durată care trebuie să continue. 

“Pentru România, Statele Unite reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea noastră și acționăm în consecință. Și, din fericire, în acest Consiliu, această opinie a fost împărtășită de foarte multe din țările Uniunii. Evident că în ultima perioadă au existat turbulențe sau discontinuități în această relație transatlantică, însă există suficiente rațiuni pentru ca ea să continue și, bineînțeles că, așa cum am spus de mai multe ori, dialogul este extrem de important”, a spus Nicușor Dan.

În ceea ce privește Groenlanda, toate țările UE au căzut de acord că împreună cu NATO, UE va face investiții în securizarea zonei arctice și a Groenlandei.

În ceea ce privește amenințarea cu tarife crescute din partea SUA, după ce Donald Trump a anunțat că renunță să mai crească tarifele pentru opt țări europene, liderii UE au decis să prelungească cu 6 luni acordul între SUA și UE, prin care nu există tarifare suplimentară pentru produsele americane importate în statele europene.

În această privință, Nicușor Dan a subliniat “salutarea dezescaladării în declarațiile publice de cele două părți și, în consecință, în Parlamentul European, continuarea dezbaterilor pentru punerea în practică a ce s-a negociat în iulie 2025, care, după cum știți, acum câteva zile se suspendase discuția asta, și, pe de altă parte, după cum știți, aceste tarife de reechilibrare ale Uniunii Europene față de importurile din Statele Unite, care sunt suspendate, iar suspendarea ar urma să expire în 6 februarie 2026, o prelungire cu șase luni acestei suspendări”.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole