Antena 3 CNN Be EU Schimbări majore în legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice din UE. Care sunt noile reguli pentru şoferi

Schimbări majore în legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice din UE. Care sunt noile reguli pentru şoferi

M.P.
2 minute de citit Publicat la 11:37 29 Noi 2025 Modificat la 11:48 29 Noi 2025
Schimbări majore în legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice. Care sunt noile reguli pentru şoferi. Sursa foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a adoptat o nouă directivă privind permisele de conducere, care aduce digitalizarea permisului, reguli mai dure pentru şoferii începători, controale mai sistematice a aptitudinilor medicale şi recunoașterea la nivelul UE a suspendărilor de permis. Statele membre au la dispoziţie, în general, până la 4 ani pentru a transpune şi a aplica noile reguli în legislațiile naţionale.

În primul rând, se introduce permisul de conducere digital, accesibil pe telefon sau alt dispozitiv, integrat în viitorul portofelul european de identitate digitală. Permisul fizic rămâne disponibil la cerere. Permisele pentru autoturisme şi motociclete vor avea ca regulă generală o valabilitate de până la 15 ani, iar pentru vehicule grele perioada maximă rămâne mai scurtă - de 5 ani. 

Alte reguli pentru şoferi

Se introduce o perioadă de probă de cel puţin 2 ani pentru şoferii începători, cu sancţiuni mai severe pentru: alcool, droguri şi nefolosirea centurii sau a sistemelor de retenţie pentru copii. 

Apare şi un regim de conducere însoţită pentru tinerii de 17 ani, care pot conduce în anumite condiţii, alături de un şofer experimentat, inclusiv pentru unele categorii profesionale, după regulile stabilite de state. Directiva prevede monitorizarea mai sistematică a aptitudinilor fizice şi mentale, inclusiv autoevaluări obligatorii de sănătate la emiterea şi reînnoirea permisului, suplimentate de mecanisme naţionale. De exemplu, examenele medicale.

Ţările pot scurta valabilitatea permiselor pentru şoferii de peste o anumită vârstă şi pot impune controale medicale mai frevente sau cururi de reîmprospătare. Examenul auto va include explicit cunoştinţe despre unghiuri moarte, despre sisteme de asistenţă la condus, riscurile utilizării telefonului, deschiderea în siguranţă a portierelor şi interacțiunea cu pietonii, cu bicicliştii şi alţi utilizatori vulnerabili. 

Permisele schimbate din ţări terţe vor fi recunoscute în toate statele Uniunii Europene doar dacă statele respective îndeplinesc stanradde de siguranţă rutieră comparabile, stabilite de Comisie şi statele membre.

"În ceea ce priveşte permisul de conducere, cred că li se oferă mai multă claritate cetăţenilor, deoarece în unele state membre, schimbarea nu va afecta prea mult oamenii. Cel mai important este că am egalizat vârsta şi poţi obţine permisul de conducere la 17 ani. 

Va fi o conexiune între sisteme, așa că toate amenzile pe care le aveți, toate reținerile permisului de conducere vor fi în acel sistem, așa că nu va fi atât de uşor să le ascundeți. 

Cu toţii cunoaștem povestea recentă despre tancurile de luptă. A plecat din Franţa spre România şi au ajuns după 45 de zile. Trebuie să îmbunătățim mobilitatea militară, dar desigur că aceasta nu va servi doar pentru tancuri şi pentru vehiculele armate. În proporţie de 99,9%, infrastructura este utilizată de civili. 

Schimbări în transportul aerian

Parlamentul nu este de acord să crescă timpul de întârziere pentru care primeşti despăgubirea de 250 de euro. În prezent, acest timp este de 3 ore. Consiliul sugerează să fie de 4 ore. Propunerea Parlamentului este ca fiecare persoană care cumpără un bilet să aibă dreptul la 8 kg de bagaj mic", a afirmat Virginijus Sinkevicius, europarlamentar.

Modificări în privința permisului auto

"Permisul de conducător auto va putea fi obţinut şi în format digital, pe lângă varianta clasică, forma fizică. Se poate reduce vârsta de obținere a permisului auto de la 18 la 17 ani, dar în acea perioadă de 1 an de zile șoferul de 17 ani trebuie să fie asistat în permanență de un şofer cu experienţă", a adăugat şi Ştefan Muşoiu, europarlamentar

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole