Antena 3 CNN › Be EU › UE pregăteşte noi reguli pentru criza locuinţelor. Cine va beneficia, în România, de case construite cu bani europeni

UE pregăteşte noi reguli pentru criza locuinţelor. Cine va beneficia, în România, de case construite cu bani europeni

M.P.
3 minute de citit Publicat la 10:32 31 Oct 2026 Modificat la 10:36 31 Oct 2026
inchiriere chirie getty images hispanolistic
UE pregăteşte noi reguli pentru criza locuinţelor. Sursa foto: Getty Images

Gabriela Firea, europarlamentar, a anunţat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, că la nivelul Parlamentului European se pregăteşte o nouă legislaţie care ar trebui să rezolve criza locuinţelor. "Şi în România criza de locuinţe se simte tot mai acut", a afirmat Firea. Acesta a dezvăluit pentru cine se vor construi case cu bani europeni şi a dezminţit zvonul conform căruia oamenii care şi-au dat locuinţele spre închiriere vor rămâne fără ele: "Nu vom vota niciodată aşa ceva, ca proprietatea cuiva să fie confiscată şi dată altcuiva care este caz social".

Firea a enumerat categoriile sociale care vor beneficia de locuinţe construite din fonduri europene. Toate aceste criterii ar urma să se regăsească în viitoarea lege europeană a locuinţelor.

"Sunt mai multe tipuri de probleme ale tinerilor şi asta încercăm să rezolvăm în PE. Şi în România criza de locuinţe se simte tot mai acut. Guvernele naţionale nu reuşesc să rezolve această problemă complexă prin efort propriu. Trebuie reguli mai clare şi bani.

Toată lumea aşteaptă fonduri europene pentru:

1. construirea de locuinţe foarte accesibile pentru tineri, fie că sunt studenţi sau deja lucrează. 

2. familii cu mulţi copii.

3. specialişti care ajung în mediul rural, care după 1-2 ani renunţă, pentru că nimeni nu le oferă, decât tot contra-cost, o casă, un apartament.

(n.r. - cât de mult poate să facă UE pentru un sat din România?) UE poate să genereze linie de finanţare directă. Aât timp cât suma dedicată rezolvării crizei de locuinţe va fi împreună cu celelalte programe sociale şi lăsăm la decizia naţiunilor să spliteze această umă, nu vom avea o rezolvare reală. 

Noi ne dorim augmentarea acestui buget, dar şi splituirea pe zone de interes şi să nu lăsăm la decizia fiecărei ţări în parte. 

Vrem fonduri chiar şi pentru extinderea locuinţei pe care o deţii, de exemplu să mai construieşti o anexă tot în curtea ta. Extinderea familiei nu a venit în paralel cu extinderea locuinţei. Şi această categorie va putea fi finanţată. În afar de renovare sau de consolidarea clădirilor cu risc seismic.

Cea mai importantă e să se clarifice suma, iar ea să nu fie înglobată în alte investiţii în domeniul social. În România, se contruieşte mult, dar inaccesibil pentru mulţi tineri la început de drum.

(n.r. - problema e de legislaţie naţionlă? Dezvoltatorii construiesc acele cartiere şi sunt cumpărate de acei care reuşesc să contracteze un credit la bancă. Dobânzile sunt înalte acum. Ne dorm dobânzi mai mici, dar asta nu se poate face rapid", a declarat Firea.

Dezminte că în România se vor confisca locuinţe

"Am avut programul Family Start, iar din prima zi s-au ocupat toate locurile, pentru că erau 15.000 de euro cu dobândă subvenţionată şi perioadă de graţie. Cei mai mulţi au accesat sumele pentru avans la credit pentru apartament. Şi primăriile trebuie ajutate cu fonduri europene. 

(n.r - care e diferenţa între state? de exemplu, în Spania, o locuinţă care e lăsată nelocuită de mai mult timp poate fi luată de cineva de pe stradă, intră şi nu-l mai poţi evacua) Toate problemele se vor regăsi în legea noastră, legea europeană pentru locuire. 

Vreau să fac o precizare. Oamenii m-au întrebat dacă trebuie să ne temem că proprietatea noastră va fi confiscată, să naţionalizeze. Dacă apartamentul dat la închiriere în Airbnb va fi confiscat de stat şi dat ca locuinţă socială? Sub nicio formă nu putem accepta acest lucru, proprietatea e garantată de Constituţia României. 

Nu vom vota niciodată aşa ceva, ca proprietatea cuiva să fie confiscată şi dată de stat ca şi caz social. Dezmint această informaţie. În România, nu vom vota aşa ceva. Vom milita pentru fonduri europene.

(n.r. - când am putea vedea această legislaţie implementată?) În septembrie am avut deja un vot pentru planul de acţiune. Noi ne dorim ca pe exerciţiul financiar viitor să avem deja primele sume alocate şi primele apartamente care se construiesc", a încheiat Gabriela Firea. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close