Antena 3 CNN Actualitate Ședință crucială a liderilor puterii. Liviu Dragnea, anunț de ultimă oră

Ședință crucială a liderilor puterii. Liviu Dragnea, anunț de ultimă oră

Social-democraţii s-au reunit, vineri, la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, în prezenţa preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi a premierului Mihai Tudose.

La reuniune este invitat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului.

Pe ordinea de zi s-au aflat programul de acţiuni politice pentru perioada septembrie - decembrie 2017, stadiul încheierii protocoalelor de colaborare judeţene PSD - ALDE, o informare privind numărul şi structura pe vârste şi profesii a membrilor PSD, precum şi organizarea la nivel naţional şi judeţean a Departamentului Naţional al Resurselor Umane al PSD şi a Direcţiei de gestionare a carierei politice.

De asemenea, social-democraţii au mai discutat despre îmbunătăţirea activităţii politice a organizaţiilor judeţene şi reflectarea în presa locală a acţiunilor guvernamentale şi politice centrale şi locale ale PSD.

„Azi vom vorbi despre numărul de membri şi structura pe vârste şi profesii a membrilor PSD. Am început în 2016 o astfel de discuţie, avem o evidenţă şi cantitativă, dar şi calitativă. Înfiinţăm un Departament de gestune a carierei şi săptămâna viitoare să stabilim în CExN un şef de departament”, a spus Liviu Dragnea, în debutul şedinţei.

Iată imagini needitate din timpul ședinței:



Liviu Dragnea a avut joi, tot la Neptun, o întâlnire cu liderii organizaţiilor judeţene ale PSD.

Legea pensiilor va fi discutată într-o reuniune viitoare a CExN al PSD, care va avea loc săptămâna viitoare.

"Mâine (vineri - n.r.), doamna Olguţa Vasilescu nu poate veni. Am avut o întâlnire cu dumneaei azi-dimineaţă. Am discutat şi cu primul ministru, cred că săptămâna viitoare vom discuta. O să avem din nou o întâlnire a Comitetului Executiv în weekend, grupurile parlamentare şi Guvern, tot pe aici", a declarat joi, la Neptun, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Reporterul Antena 3, Xenia Croitoru, ne spune care ar fi deciziile importante pe care le-ar putea lua social-democrații.

Subiecte în articol: Liviu Dragnea
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania