Antena 3 CNN Actualitate Șeful Finanțelor Publice din Oravița, reținut de DNA

Șeful Finanțelor Publice din Oravița, reținut de DNA

Procurorii DNA Timişoara l-au reţinut pe Costa Goian, şef al Serviciului Fiscal Orăşenesc Oraviţa, pentru trafic de influenţă, urmând a fi prezentat joi Curţii de Apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, Costa Goian, în calitate de şef al Serviciului Fiscal Orăşenesc Oraviţa, în aprilie, a pretins printr-un intermediar (denunţător în cauză), de la un om de afaceri, suma de 7.000 euro promiţând că-şi va exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul ANAF, în sensul de a nu se dispune măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat la firma acestuia, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 100.000 euro.

"În acelaşi context, la 27 iulie, prin acelaşi intermediar, suspectul Goian a primit efectiv suma de 24.000 lei din totalul de 30.000 lei pretinşi iniţial (suma de 4.000 lei a fost oprită de către denunţător urmare a unei înţelegeri prealabile cu suspectul), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", precizează DNA.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi