Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, cinci luni fără victorie. Verdictul dat de Cristian Tudor Popescu

Simona Halep, cinci luni fără victorie. Verdictul dat de Cristian Tudor Popescu

Simona Halep s-a retras de la Turneul Campionilor, iar asta presupune faptul că va ajunge la aproape cinci luni fără niciun succes înregistrat în circuitul WTA. Ultima victorie a venit fix cu două luni în urmă, pe 18 august, în semifinalele de la Cincinnati (6-3, 6-4, cu Sabalenka).

În acest moment, cel mai bun scenariu pentru Simona reprezintă participarea la Shenzhen, turneu ce va avea loc în luna ianuarie 2019, adică la 4 luni și jumătate de izbânda din duelul cu Sabalenka. Cristian Tudor Popescu a explicat cum a ajuns cea mai bună jucătoare a lumii într-o asemenea situație.

”După Cincinnati, a intrat într-un declin. Să nu uităm că acolo a fost în finală. De acolo însă, după părerea mea, ea s-a și depresurizat psihic. Există niște rezerve psihice ale jucătorului, așa cum există și rezerve fizice și care la un moment dat se termină. Anul acesta a fost cel mai solicitant din cariera Simonei.

A fost în finală la două Grand Slam-uri. A câștigat unul. În turneele la care a participat a avansat până în fazele superioare. A avut multe meciuri grele. Deci a fost anul cel mai dur pentru ea și i-a epuizat mai devreme rezervele”, a spus Cristian Tudor Popescu, pentru RFI.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic