Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliștii anunță, după discuțiile cu Bolojan, că școala nu va începe pe 8 septembrie: „Vom boicota începerea anului școlar”

Sindicaliștii anunță, după discuțiile cu Bolojan, că școala nu va începe pe 8 septembrie: „Vom boicota începerea anului școlar”

Andra Oancea
2 minute de citit Publicat la 14:30 11 Aug 2025 Modificat la 16:47 11 Aug 2025
Sindicaliştii din Educaţie au protestat şi luni, nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Ei cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel David.Foto: Agerpres

Sindicaliștii din Educație au anunțat, luni, după discuții cu premierul Ilie Bolojan, că anul școlar nu va începe la data de 8 septembrie. Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, a declarat că profesorii vor boicota începutul anului școlar și vor ieși în stradă pentru a protesta față de măsurile luate de Guvernul Bolojan. Sindicaliștii au stat luni de vorbă mai multe ore cu prim-ministrul, însă, la finalul discuțiilor, au spus că, deși Ilie Bolojan i-a ascultat, nu a părut că a și înțeles sau că a luat în considerare ceea ce au avut de spus.

UPDATE: Premierul Ilie Bolojan a declarat, după discuțiile cu liderii de sindicat, că profesorii vor munci mai mult, în anul școlar care va începe la toamnă, pentru aceiași bani. „Aceasta este realitatea”, a spus el. 

---Știrea inițială---

Anul școlar nu va începe cu profesorii în sălile de clasă, ci în stradă, au anunțat sindicaliștii din Educație. 

„Vor continua protestele în fața Ministerului Educației. Se vor extinde și în fața Guvernului României, iar pe 8 septembrie școala nu va începe, vom boicota începerea anului școlar. Sau mai bine spus începerea anului școlar va avea loc aici în prezența a zeci de mii de colegi din țară”, a spus Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”.

Liderii sindicatelor din Educație au avut o întâlnire luni, la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan pentru a discuta despre nemulţumirile pe care le-au produs măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar. 

„Am demontat fiecare măsură luată în parte. Mărirea normei didactice cu două patru ore, mărirea numărului de elevi la clase, reducerea tarifului la plata cu ora și am demonstrat că toate aceste măsuri vor avea efecte negative atât asupra colegilor cât și asupra elevilor. Având în vedere faptul că nu avem nimic concret, nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala”, a explicat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. 

Simion Hăncescu a menționat că i-a cerut premierului să mai facă o analiză „cu mai mare atenție” a impactului pe care le au măsurile adoptate. 

„I-am cerut premierului să mai facă o analiză cu mai mare atenție și să se gândească foarte bine la consecințele care vor urma, avertizându-l direct că anul viitor școlar va fi un an bulversat, pentru că, cu siguranță, vor fi ample acțiuni de protest”, a spus liderul sindical. 

Sindicaliştii din Educaţie au protestat şi luni, nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Ei cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel David. Protestele vor continua marți și miercuri. 

Măsurile care îi nemulțumesc pe profesori

Printre măsurile de austeritate, pentru reducerea deficitului, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament, există și câteva care îi vizează pe profesori, elevi și studenți. 

Trei mari federații sindicale din învățământ au decis să inițieze o acțiune civică de amploare pentru abrogarea Legii nr. 141/2025, cunoscută în spațiul public drept „Legea Bolojan”. Acestea au anunțat că vor să strângă 100.000 de semnături de la români pentru susținerea unui nou proiect de lege.

Această lege, intrată recent în vigoare, este considerată de liderii sindicali o măsură arbitrară care agravează criza deja existentă din sistemul de educație.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole