Antena 3 CNN › Externe › Sprijinul pentru aderarea rapidă a Ucrainei scade în toată Uniunea Europeană. Românii și germanii se opun cel mai mult

Sprijinul pentru aderarea rapidă a Ucrainei scade în toată Uniunea Europeană. Românii și germanii se opun cel mai mult

A.I.
1 minut de citit Publicat la 11:57 13 Oct 2026 Modificat la 12:05 13 Oct 2026
Salvatori la locul unui bombardament rusesc în centrul Kievului, 28 septembrie 2026. Sursă foto: Getty Images

Sprijinul pentru aderarea rapidă a Ucrainei la Uniunea Europeană în anii următori a scăzut în întregul bloc comunitar, arată un sondaj realizat de Fundația germană Bertelsmann, citat marți de agenția DPA, potrivit Agerpres.

Această evoluție vine în contextul în care majoritatea ucrainenilor continuă să susțină o aderare rapidă, arată sursa citată. 

Conform sondajului, 83% dintre ucraineni vor ca țara lor să se alăture UE în următorii ani, însă doar 47% dintre cetățenii UE mai susțin o aderare rapidă, iar 53% dintre cei chestionați au declarat că se opun unui astfel de proces.

Românii și germanii susțin cel mai puțin aderarea rapidă a Ucrainei la UE

Germania este țara care acordă Ucrainei mai mult sprijin militar şi financiar decât oricare alt stat din Uniune. Însă cetățenii germani susțin doar în proporție de 41% intrarea rapidă a Kievului în rândul membrilor UE.

Un procent mai scăzut, 40%, este consemnat doar în România.

La polul opus, cel mai ridicat nivel de susținere se înregistrează în Suedia: 69%.

Aderarea rapidă a Ucrainei la UE a pierdut aproape 20% în Germania, de la începutul războiului

La începutul invaziei ruse în Ucraina în 2022, 60% dintre germani susțineau o aderare rapidă a Ucrainei la UE.

Fundația Bertelsmann efectuează cu regularitate sondaje pe această temă, rezultatele indicând o erodare între timp a sprijinului, atât la nivelul țărilor membre, cât şi al UE, în ansamblul său.

Aderarea Ucrainei rămâne un obiectiv oficial al Bruxellesului şi este considerată o piatră de temelie a viitoarei ordini de securitate europene. Reducerea discrepanței dintre acest obiectiv şi opinia publică va necesita un dialog mai aprofundat între liderii politici şi cetățeni, estimează Fundația Bertelsmann.

Sondajul a fost realizat pe 16.795 de persoane la nivelul tuturor statelor membre UE,  în iunie, cu ajutorul instrumentului Eupenios de măsurare a opiniei publice.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole