Antena 3 CNN Externe Statele Unite au trimis în Marea Neagră două distrugătoare înarmate. Cum a reacționat Rusia

Statele Unite au trimis în Marea Neagră două distrugătoare înarmate. Cum a reacționat Rusia

Două distrugătoare ale marinei militare americane au fost trmise în Marea Neagră pentru a consolida prezenţa SUA în această regiune şi pentru a-şi linişti aliaţii.

Distrugatorul american DDG-64 Carney a intrat în Marea Neagră pentru a se alătura distrugătorului DDG-71Ross, a anunţat serviciul de presă al Flotei a 6-a a Marinei SUA. Cele două nave vor participa la operaţiuni care vor asigura siguranţa pe mare şi vor spori stabilitatea regională, notează adevarul.ro.

"Ne angajăm să creăm legături puternice în regiunea Mării Negre, care sunt indispensabile pentru sprijinirea păcii şi stabilităţii. Prezenţa noastră aici îi asigură pe aliaţii noştri că vrem să menţinem securitatea în regiune ", a declarat Bryan Gallo, căpitanul distrugătorului Ross. 

Distrugătorul "Ross" este echipat cu sistemul antirachetă "Aegis" şi este dotat cu rachete „Tomahawk". A doua navă militară, „Carney", este echipată cu un sistem de apărare antiaeriană şi cu un sistem de interceptare şi atac subacvatic, fiind doatat cu "Tomahawk" şi „Harpoon".

Solicitat de agenţia rusă RIA Novosti să comenteze intrarea în bazinul Mării Negre a celui de-al doilea distrugător american, vicepreşedintele comisiei Dumei de Stat pentru apărare şi securitate, Iuri Şvîtkin, a declarat că Rusia are suficiente mijloace şi forţe pentru a răspunde la provocările americane din Marea Neagră. Acesta a mai spus că prin acţiunile sale în Marea Neagră, SUA tensionează situaţia şi încearcă să provoace reacţii de răspuns din partea Rusiei. 

"Prin acţiunile sale provocatoare, SUA încearcă să provoace reacţii de răspuns, care ar putea servi drept un pretext pentru acţiuni mai serioase din partea americanilor şi aliaţilor săi. În orice caz, acest lucru provoacă o tensionare a situaţiei în regiune", a menţionat deputatul.

Subiecte în articol: Marea Neagrã Rusia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania