Staţia de metrou Piaţa Victoriei 2 este închisă temporar, doarece calea de rulare a fost inundată în urma precipitaţiilor abundente, a anunțat Metrorex.
Apa de pe calea de rulare e de aproximativ 135 de cm. Ar dura aproximativ 20 de ore ca să fie scoasă.
Pentru că staţia a fost închisă, circulaţia a fost reorganizată astfel: Pantelimon - Gara de Nord 1 şi retur; Dristor 2 - Ştefan cel Mare şi retur. Călătorii vor fi îndrumaţi să schimbe pentru magistrala 2 la Piaţa Unirii.
Știrea inițială
”Ca urmare a precipitaţiilor abundente înregistrate în municipiul Bucureşti şi a infiltraţiilor masive de apă, calea de rulare din staţia de metrou Piaţa Victoriei 2 a fost inundată. Pentru desfăşurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, staţia Piaţa Victoriei 2 rămâne temporar închisă, până la finalizarea intervenţiilor necesare şi remedierea situaţiei”, transmite, miercuri dimineaţă, Metrorex.
Compania anunţă că circulaţia trenurilor pe Magistrala 1 se desfăşoară după cum urmează:
- între staţiile Dristor 2 şi Ştefan cel Mare, cu îmbarcarea şi debarcarea călătorilor în staţia Ştefan cel Mare, la linia 2;
- între staţiile Republica şi Gara de Nord 1, cu îmbarcarea şi debarcarea călătorilor în staţia Gara de Nord 1.
”Metrorex precizează că toate staţiile de metrou sunt echipate cu instalaţii de pompare pentru evacuarea apei, care funcţionează automat în cazul înregistrării unor debite ridicate. De asemenea, personalul de exploatare este instruit să intervină de urgenţă, conform procedurilor operaţionale specifice, pentru limitarea efectelor unor astfel de evenimente şi restabilirea circulaţiei în condiţii de deplină siguranţă”, a mai transmis compania.
Echipele de intervenţie ale Metrorex acţionează permanent pentru evacuarea apei şi readucerea infrastructurii la parametrii normali de exploatare, astfel încât circulaţia să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.
Pompierii au intervenit, marţi seară, până la ora 23.30, la 500 de sesizări în urma furtunilor din Bucureşti şi din localităţi ale judeţului Ilfov.
Meteorologii au emis Cod roşu de vijelie.
În localitatea Găneasa, judeţul Ilfov, un om a murit după ce un copac a căzut peste o maşină aflată în mers.
Din cauza furtunii, zborul Animawings A127 Timişoara - Otopeni a aterizat la Craiova.