Antena 3 CNN Life Timp liber „Străzi deschise - București” se extinde: Piața Amzei și strada Christian Tell devin pietonale până în octombrie

„Străzi deschise - București” se extinde: Piața Amzei și strada Christian Tell devin pietonale până în octombrie

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 09:20 05 Iul 2025 Modificat la 09:20 05 Iul 2025
Sursa foto: Străzi Deshise - București

Proiectul „Străzi deschise - București, Promenadă urbană” continuă să transforme orașul într-un spațiu destinat comunității. Începând din acest weekend, traseul pietonal se extinde cu două noi artere: Piața Amzei (între Calea Victoriei și Piața Amzei) și strada Christian Tell (între strada Biserica Amzei și strada Piața Amzei). Acestea vor fi destinate exclusiv pietonilor pe toată durata proiectului, până în luna octombrie, notează Agerpres.

„Extinderea traseului pietonal în aceste zone reprezintă o continuare firească a demersului de redare către pietoni a unor artere principale ale Bucureştiului şi de transformare a spaţiului public într-un loc al comunităţii”, transmite Primăria Capitalei.

Pe Calea Victoriei, atmosfera de weekend este completată de un program artistic coordonat de ARCUB, care aduce în centrul orașului o serie de activări culturale diverse. Muzeul Municipiului București organizează expoziții permanente și retrospective fotografice în aer liber, iar Parcul Kretzulescu se transformă într-un atelier de pictură deschis publicului.

În fața Muzeului Național de Artă al României, cei prezenți pot asista la spectacole interactive de magie susținute de Magitot, iar seara este animată de momente artistice oferite de Circul Metropolitan București și recitaluri muzicale ale Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Programul complet al evenimentelor este disponibil pe site-ul www.arcub.ro și pe canalele oficiale ale ARCUB.

Pe durata weekendului, Calea Victoriei devine pietonală între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul dintre Bulevardul Dacia și intersecția cu Splaiul Independenței, fără a afecta traversările importante. Se va permite în continuare circulația pe străzile Ştirbei Vodă, C.A. Rosetti, Dem I. Dobrescu, Ion Câmpineanu și bulevardul Regina Elisabeta.

Transportul public va fi deviat temporar, fără a afecta călătorii, iar circulația rutieră pe Calea Victoriei va fi reluată pe timpul nopții, între orele 23:00 și 09:00. Pentru siguranța pietonilor, pistele de biciclete vor fi închise pe tronsoanele restricționate pentru traficul auto.

Citește mai multe din Timp liber
» Citește mai multe din Timp liber
TOP articole