Antena 3 CNN › Sport › Suceveanca Alina Isopescu a cucerit vârful Ama Dablam din Himalaya, la peste 6.800 de metri altitudine

Suceveanca Alina Isopescu a cucerit vârful Ama Dablam din Himalaya, la peste 6.800 de metri altitudine

R.M.
1 minut de citit Publicat la 10:45 28 Oct 2026 Modificat la 10:45 28 Oct 2026
Alina Isopescu a ajuns pe vârful Ama Dablam, din Himalaya, Nepal. Sursă foto: Antena 3 Suceava

Alina Isopescu, o suceveancă în vârstă de 42 de ani, a ajuns luni pe vârful Ama Dablam, din Himalaya, Nepal, la o altitudine de 6.814 metri. Performanța marchează un moment important în cariera sa de alpinist, scrie News Bucovina.

Ascensiunea a fost realizată sub îndrumarea alpinistului clujean Radu Albu, ghid montan și coordonator al expediției organizate de Extreme Expeditions.

Ama Dablam este un munte popular printre alpiniștii care ajung în districtul Solukhumbu, unde se află cel mai înalt vârf din lume, Muntele Everest.

Este considerat un munte tehnic și extrem de dificil, dar extrem de popular pentru ascensiuni pe rute precum creasta de sud-vest. Întregul traseu presupune traversarea unor creste înguste și expuse, escaladarea unor pasaje abrupte de stâncă, gheață și zăpadă. De asemenea, este nevoie și de o rezistență fizică și psihică deosebită, în condițiile dificile ale altitudinii extreme.

Pentru Alina, atingerea vârfului Ama Dablam reprezintă o realizare importantă în parcursul său ca alpinist.

Ea susține că pasiunea pentru munți înalți a început în urmă cu câțiva ani, când a cucerit vârful Kilimanjaro, cel mai înalt punct al Africii.

Alpinistul clujean Radu Albu o descrie ca fiind o fire ambițioasă și o adevărată excepție în alpinismul de altitudine.

În ultimii ani, Alina a cucerit și alte vârfuri importante, precum Island Peak (6.189 m) și Lobuche East (6.119 m), ambele în Himalaya, dar și Kilimanjaro (5.895 m), cel mai înalt vârf al Africii.

 

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole