Antena 3 CNN Externe Mapamond „Supraomenesc”. Un copil a înotat ore întregi ca să-și salveze mama și frații din largul oceanului

„Supraomenesc”. Un copil a înotat ore întregi ca să-și salveze mama și frații din largul oceanului

I.C.
1 minut de citit Publicat la 22:01 02 Feb 2026 Modificat la 22:02 02 Feb 2026
Un copil a înotat ore întregi ca să-și salveze mama și frații din largul oceanului. Foto: Getty Images

Un băiat de 13 ani a uimit pe toată lumea după ce a înotat ore întregi prin ape agitate pentru a-și salva mama și cei doi frați, luați de curenți în larg, pe coasta Australiei, scrie BBC.

Familia se afla vineri la plimbare pe paddleboard și cu caiacul în Golful Geographe, în sud-vestul Australiei, când vântul puternic le-a împins ambarcațiunile gonflabile departe de țărm, au anunțat autoritățile.

Adolescentul a încercat inițial să se întoarcă la mal cu caiacul pentru a cere ajutor, însă acesta a început să se umple cu apă. Atunci a fost nevoit să înoate restul drumului, aproximativ 4 kilometri, până la țărm.

„Curajul, forța și determinarea de care a dat dovadă această familie au fost extraordinare, mai ales tânărul care a înotat 4 kilometri pentru a da alarma”, a transmis grupul de salvare Naturaliste Volunteer Marine Rescue.

Comandantul organizației, Paul Bresland, a descris efortul băiatului drept „supraomenesc”.

„Spune că a înotat primele două ore purtând o vestă de salvare”, a declarat el pentru ABC News. „La un moment dat și-a dat seama că nu mai poate continua cu vesta pe el, a renunțat la ea și a înotat următoarele două ore fără vestă de salvare”.

Băiatul a reușit să alerteze autoritățile în jurul orei 18:00, vineri seara, ceea ce a declanșat o amplă operațiune de căutare a rudelor sale dispărute din zona plajei Quindalup, lângă Busselton, a precizat poliția din Australia de Vest.

Mama sa, în vârstă de 47 de ani, fratele de 12 ani și sora de opt ani au fost găsiți în jurul orei 20:30 de un elicopter de salvare, agățați de un paddleboard, la aproximativ 14 kilometri de țărm.

„O ambarcațiune a echipei de salvare marină voluntară a fost direcționată către locația lor, iar toți trei au fost recuperați în siguranță și aduși la mal”, a transmis poliția.

Inspectorul James Bradley a declarat că incidentul este un exemplu clar al modului în care condițiile din ocean se pot schimba foarte repede.

„Din fericire, toate cele trei persoane purtau veste de salvare, lucru care a contribuit decisiv la supraviețuirea lor”, a spus el presei locale.

„Faptele băiatului de 13 ani nu pot fi lăudate îndeajuns. Determinarea și curajul lui au salvat, în cele din urmă, viețile mamei și ale fraților săi”.

Membrii familiei au fost evaluați de paramedici și transportați la un spital din apropiere. Ulterior, aceștia au fost externați și s-au întors să le mulțumească personal salvatorilor marini, potrivit postului ABC.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole