Antena 3 CNN Externe The Atlantic: Americanii se tem că Ucraina ar putea să producă rachete Patriot mai bune și mai ieftine dacă primește licența

The Atlantic: Americanii se tem că Ucraina ar putea să producă rachete Patriot mai bune și mai ieftine dacă primește licența

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 23:27 10 Aug 2026 Modificat la 23:27 10 Aug 2026
Foto: Getty Images

Producătorii americani ai sistemului de apărare anti-aeriană Patriot, companiile Raytheon și Lockheed Martin, se opun acordării unei licențe Ucrainei pentru producerea rachetelor interceptoare, a relatat The Atlantic, citând o sursă familiarizată cu situația.

Potrivit acesteia, companiile își justifică oficial rezervele prin riscul „furtului de proprietate intelectuală și al transferului de tehnologie”. Motivul real ar fi, însă, teama de concurență.

„Îi îngrijorează faptul că ucrainenii ar putea găsi o modalitate de a îmbunătăți Patriot, iar apoi să producă rachetele în cantități mari, mai repede și la costuri mult mai mici decât permit actualele linii de producție din SUA”, a explicat sursa publicației.

Acordarea unei licențe pentru producerea rachetelor ar transforma SUA atât într-un garant al securității Ucrainei, cât și într-un beneficiar al capacității sale de producție, deoarece Ucraina ar putea trimite în SUA eventualul surplus de rachete, mai scrie publicația americană.

În același timp, chiar dacă SUA ar permite Ucrainei să producă singur muniția, ar fi nevoie de „ani” pentru dezvoltarea unei producții la scară largă.

Trump a vrut să dea licența, dar s-a răzgândit

La începutul lunii iulie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a cerut celui american, Donald Trump, în timpul unei întâlniri, să acorde Ucrainei o licență pentru fabricarea rachetelor interceptoare destinate sistemelor Patriot.

Liderul de la Casa Albă a promis inițial că va da curs solicitării președintelui ucrainean, dar, ulterior, s-a răzgândit.

Potrivit lui Trump, „este dificil să oferi asemenea tehnologii”, deoarece „cei cărora le sunt transferate s-ar putea întoarce într-o zi împotriva ta”.

„Trebuie să fim foarte atenți. Trebuie să protejăm aceste tehnologii”, a spus președintele american.

În ciuda acestui lucru, potrivit unor surse Reuters, SUA continuă să analizeze variante pentru acordarea unei licențe Ucrainei.

Printre acestea se numără posibilitatea ca Ucraina să producă singură componente ale rachetelor, care să fie ulterior asamblate în muniții complete în Germania.

Este analizată și posibilitatea acordării unei licențe pentru producerea în Ucraina a unei versiuni mai ieftine a rachetei PAC-3 Adapted Capability Effector (ACE).

Rachetele interceptoare Patriot sunt considerate unul dintre principalele mijloace de apărare ale Ucrainei împotriva rachetelor balistice rusești.

Potrivit lui Zelenski, stocurile de care dispune armata ucraineană au ajuns la un nivel critic de scăzut.

El a mai afirmat că livrările de muniții din partea partenerilor occidentali s-au redus de trei ori în prima jumătate a anului 2026 față de aceeași perioadă a anului precedent.

În același timp, Zelenski a subliniat că „partenerii au rachete”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole