Antena 3 CNN Actualitate Tragedie pe DN66, în Hunedoara: O fetiță de 10 ani și bunica ei au murit într-un accident rutier. Alte două victime, în stare gravă

Tragedie pe DN66, în Hunedoara: O fetiță de 10 ani și bunica ei au murit într-un accident rutier. Alte două victime, în stare gravă

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 15:28 27 Iun 2025 Modificat la 15:59 27 Iun 2025
Un grav accident de circulație s-a produs, vineri, pe DN66, în localitatea Bănița. Foto: ISU Hunedoara

Un grav accident de circulație s-a produs, vineri, pe DN66, în localitatea Bănița din județul Hunedoara. O fetiță de zece ani și bunica ei, de 63 de ani, au murit după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un stâlp de pe marginea drumului.

În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane: fetița care a decedat, o altă fetiță, în vârstă de 8 ani și doi adulți, bunica și bunicul, ambii în vârstă de 63 de ani.

Atât pentru fetiță, cât și pentru bunică, s-au aplicat manevre de resuscitare, dar, din păcate, nu au mai putut fi salvate.

Pentru gestionarea situației de urgență, echipajele de pompieri ale Detașamentului Petroșani au acționat cu 2 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD, iar la locul producerii accidentului s-au direcționat și 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui elicopter SMURD, cu echipaj medical. 

Două victime care erau conștiente și cooperante, bărbatul în vârstă de 63 de ani și fetița minoră, în vârstă de 8 ani, au fost transportate la spitalul din Petroșani. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole