Un fost pavilion de vânătoare care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu este scos la licitație de Romania Sotheby’s International Realty, la un preț de pornire de 995.000 de euro. Construit în 1985, la comanda dictatorului, pasionat de partidele de vânătoare, pavilionul a fost restaurat și poartă în prezent numele de Hadar Chalet.
Fostul pavilion de vânătoare se află la Gura Siriului în județul Buzău, la aproximativ o oră de Brașov.
Domeniul se întinde pe o suprafață totală de 41.198 metri pătrați, cu 1.821 metri pătrați construiți, iar accesul se realizează pe un drum forestier de aproximativ 4 kilometri, practicabil în orice anotimp, potrivit unui comunicat al Romania Sotheby’s International Realty. La proprietate se poate ajunge și cu elicopter.
Proprietatea a fost restaurată și modernizată în ultimele decenii, dar mai păstrează din elementele care stau mărturie istoriei locului.
Hadar Chalet funcționează complet independent față de rețelele publice, fiind dotată cu propriile surse de apă, energie electrică și sisteme de încălzire, potrivit Casei de licitații Sotheby’s.
Pavilionul de vânătoare a fost transformat într-o proprietate de lux
Reședința principală este organizată pe mai multe niveluri și are 8 camere duble, 2 junior suite, 3 suite deluxe și un penthouse, toate dotate cu băi proprii.
Spațiile interioare sunt completate de zone de relaxare și socializare, săli de dining, bucătărie profesională, sală de recepție, sală de jocuri și sală de conferințe echipată pentru evenimente private sau întâlniri corporate.
Domeniul dispune de piscină exterioară, teren de tenis iluminat nocturn, grădină zen, zonă de fitness, foișor, terase panoramice și spațiu de joacă pentru copii.
Un hambar separat, cu design rustic-modern, poate fi utilizat pentru evenimente festive, conferințe sau activități private.
Romania Sotheby’s International Realty este singura companie de consultanță imobiliară din România specializată în promovarea și tranzacționarea proprietăților istorice și artistice, parte a patrimoniului identitar românesc: palate, castele, conace și vile vechi de secole.