Un bărbat de 38 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a agresat angajatul unui magazin de unde a încercat să fure mai multe bunuri, scrie Agerpres.
"Luni, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiul Bucureşti (DGPMB) - Secţia 26 Poliţie au reţinut un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie calificată. În baza probatoriului administrat, cel cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile", informează un comunicat al DGPMB.
Pe data de 28 aprilie, Secţia 26 Poliţie a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că s-ar fi săvârşit o infracţiune în incinta unei societăţi comerciale din Sectorul 4.
Din cercetările şi investigaţiile desfăşurate, s-a stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 5:30, o persoană ar fi încercat să sustragă mai multe bunuri din incinta magazinului, iar în momentul în care ar fi fost surprinsă de către un angajat, pentru a-şi asigura scăparea, ar fi exercitat agresiuni fizice asupra acestuia, după care a fugit", arată sursa citată.
Marţi, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 15 Poliţie, bănuitul a fost depistat şi condus la audieri.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.