Antena 3 CNN Actualitate Locale Vijelie la Mogoşoaia! S-a prăbuşit tavanul Centrului Naţional de Fotbal

Vijelie la Mogoşoaia! S-a prăbuşit tavanul Centrului Naţional de Fotbal

de S.T.    |   

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că în urma intemperiilor din preajma Bucureştiului s-au înregistrat avarii la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia.

Astfel, din cauza debitului mare de precipitaţii, conducta principală de scurgere a cedat. Apa s-a infiltrat în plafonul din zona recepţiei hotelului şi a provocat căderea unor plăci din tavanul de rigips. Ca măsură imediată s-a întrerupt voluntar alimentarea cu curent electric.

În hotel erau cazaţi jucători provenind de la echipa naţională de futsal a României şi de la loturile U16 ale României şi Irlandei. Siguranţa lor nu a fost niciun moment în pericol, menţionează FRF. În urma recomandărilor pompierilor chemaţi la faţa locului, toţi sportivii şi personalul bazei au fost evacuaţi.

Jucătorii au fost cazaţi la un hotel din apropiere.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs