Antena 3 CNN Externe Vladimir Klitschko, primarul Kievului: "Mă adresez întregii lumi să oprească acest război. Toate acestea vor duce la o catastrofă umanitară"

Vladimir Klitschko, primarul Kievului: "Mă adresez întregii lumi să oprească acest război. Toate acestea vor duce la o catastrofă umanitară"

Vladimir Klitschko, primarul Kievului, a lansat un apel către toţi liderii lumii să facă presiuni pentru a opri atacurile Rusiei care riscă să producă o catastrofă umanitară: "Opriţi acest război! Peste o oră, sau până mâine, va fi prea târziu! Vă rog, faceți ceva ACUM", solicită acesta.

de Claudia Popovici    |   

"Sunt Vladimir Klitschko şi mă adresez întregii lumi să oprească acest război pe care Rusia l-a pornit.

Chiar astăzi civili au fost loviţi de rachete, în cadrul acestor operaţiuni speciale civili sunt ucişi, iar toate acestea se întâmplă în inima Europei.

Nu mai este timp de pierdut pentru că toate acestea vor duce la o catastrofă umanitară. Trebuie să acţionaţi acum să opriţi agresiunea Rusiei, cu orice aveţi, ACUM!

Peste o oră, sau până mâine, va fi prea tărziu! Vă rog, faceţi ceva ACUM! Nu aşteptaţi, acţionaţi ACUM! Opriţi acest război", a transmis Vladimir Klitschko, primarul Kievului.

 

Subiecte în articol: Vladimir Klitschko Kiev Ucraina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare