Antena 3 CNN Actualitate Social VREMEA 16 AUGUST. Nu scăpăm de ploi

VREMEA 16 AUGUST. Nu scăpăm de ploi

VREMEA 16 AUGUST. Vremea va fi în general instabilã. În zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile centrale şi de nord-est, iar dupã-amiaza şi noaptea, local şi în sudul şi sud-estul ţãrii vor fi înnorãri temporar accentuate, intensificãri ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi grindinã.

VREMEA 16 AUGUST.  În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. În vestul teritoriului, cerul va deveni treptat variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse.

VREMEA 16 AUGUST. Temperaturile maxime, în scãdere faţã de ziua anterioarã în toatã ţara, se vor încadra, în general, între 21 şi 31 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 20 de grade, mai scãzute în depresiuni.

VREMEA 16 AUGUST. Presiunea atmosferică va fi în uşoarã creştere.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare