Adelina Miron este redactor în echipa editorială a site-ului antena3.ro începând cu luna mai 2021.
Pasionată de scris şi de fotografie, Adelina Miron a studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
În timpul liber, Adelina străbate Bucureştiul cu aparatul foto în căutare de poveşti. De asemenea, îi place să participe la evenimente culturale, dar şi să facă drumeţii pe munte.
Actualitate
15 Iun, 18:55
Plenul Parlamentului a respins raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2020, ceea ce înseamnă că președinta CNA, Monica Gubernat, va fi demisă.
Fostul mare fotbalist Gabi Balint a declarat pentru Antena 3 că Federația Română de Fotbal nu îi respectă pe sportivii de performanță din fotbal, după ce Gică Hagi și Gică Popescu au fost plasați la tribuna a doua a Arenei Naţionale la meciul Austria - Macedonia de Nord, de la EURO 2020, în timp ce politicieni precum Victor Orban și Anca Dragu au ocupat locurile tribunei întâi.
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate vrea să cumpere cel puțin 3 milioane și jumătate de topuri de hârtie A4, în contextul în care în România se vorbește din ce în ce mai des despre digitalizarea instituțiilor publice.
Elon Musk a anunțat că vrea să își vândă și ultima locuință care i-a mai rămas, pentru a nu mai avea nimic în proprietate. ”O locuință te trage în jos”, a explicat acesta în timpul unui podcast.
Propunerea primarului Dominic Fritz de a înființa posturi noi de grădinar șef și manager de cartier nu a fost bine primită de toți decidenții de la nivel local. Președintele Consiliului Județean, Alin Nica, este nemulțumit de modificările din organigramă, pe care le consideră nefolositoare.
Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, transmite că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor pentru copii în funcţie de veniturile familiilor.
Jurnalistul Roman Protaseivici a apărut, luni, la o conferință de presă la sediul Ministerului de Afaceri Externe din Minsk, spunând că se simte bine și că nu a fost bătut.
Victor Ponta consideră că autoritățile au avut o atitudine indiferentă față de organizarea meciului de Euro 2020, care a avut loc pe Arena Națională. Acesta a criticat faptul că invitați de prestigiu din lumea sportului, precum Gică Hagi, au fost așezați în tribuna a doua, în timp ce politicienii au ocupat locurile tribunei întâi.
O stâncă uriașă din Masivul Ceahlău s-a prăbușit din cauze naturale. Salvamont Neamț spune că desprinderea s-a produs ca urmare a eroziunii liantului care susținea blocurile de calcar, după un proces de îngheț și dezgheț îndelungat.
Reprezentanţii PNL Sector 1 anunţă organizarea unei întâlniri, marţi, la Primăria de sector, la care să participe instituţiile implicate în rezolvarea "crizei gunoaielor". Singura soluţie este de a discuta "cu toate cărţile pe masă", spun aceștia.
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu şi alte 15 persoane au fost arestaţi preventiv, luni, înr-un dosar de fraudă electorală în cadrul alegerilor locale din 2020.
Cei 10 polițiști de la înmatriculări din Timiș, ridicați de procurori după ce au fost acuzați de luare de șpagă, au fost reținuți la un seminar pentru prevenirea faptelor de corupție. Aceștia fuseseră chemați acolo de anchetatori.
Nouă cazuri de hărțuire sexuală au fost raportate în Ministerul Apărării în ultimii 7 ani, potrivit unui răspuns dat de MAPN jurnaliștilor de la Libertatea. Patru dintre acestea au fost înaintate către Parchetul Militar, toate fiind clasate.
Un bărbat a tras mai multe focuri de armă lângă Capitală. Conflictul a avut loc în localitatea Găneasa unde se desfășoară alegeri pentru primărie și ar fi pornit din cauza unui afiș electoral.
Doctroul Sanjay Sharma, care l-a supravegheat pe Christian Eriksen cât timp acesta a jucat la Tottenham, între 2013 și 2019, le-a spus jurnaliștilor britanici că s-a temut că a ratat ceva când l-a examinat pe jucător și că a analizat din nou testele și că nu a găsit nimic în neregulă.
Stilista lui Carmen Iohannis a dezvăluit că soția președintelui nu plătește pentru ținutele pe care le îmbracă la evenimentele importante. Aceasta le poartă și le înapoiază.
Analistul militar Radu Tudor a comentat parada motoarelor organizată de Asociația Ruskie Motoţiclistî, din care fac parte susținători ai președintelui Vladimir Putin, în Gura Humorului. La eveniment au participat și doi reprezentanți ai Ambasadei Rusiei, ceea ce, consideră Radu Tudor, ar putea reprezenta ”amprenta oficială a guvernului rus”.
Un tânăr de 16 ani, elev al Aeroclubului Teritorial ”Grigore Baștan” Suceava, a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe Suceava, sâmbătă, după ce parașuta cu care a sărit de la 1200 de metri altitudine nu s-a deschis complet.
Activistul Buzoian Nițu Robert Gabriel a fost bătut de față cu polițiștii cărora le-a cerut ajutorul. Agresorii l-au urmărit în trafic, i-au spart geamul mașinii și s-au năpustit asupra lui în timp ce forțele de ordine se aflau la câțiva metri distanță.