Antena 3 CNN Be EU Cum funcţionează Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene

Cum funcţionează Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene

Cum funcţionează aparatele legislative ale Uniunii Europene. Curtea de Justiție a Uniunii Europene își are sediul în Luxemburg și este organul juridic suprem al Uniunii.

de Sabina Iosub    |    24 Ian 2024   •   11:37

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este alcătuită din două instanţe: Curtea de Justiţie propriu-zisă şi Tribunalul. Toată Curtea are ca responsabilitate jurisdicţia Uniunii Europene.

Curtea de Justiţie se pronunţă cu privire la cererile de pronunţare a unor hotărâri preliminare primite din partea instanţelor naţionale, anumite acţiuni în anulare, procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor iniţiate împotriva ţărilor UE pentru nerespectarea legislaţiei Uniunii şi căile de atac.

Pe de altă parte, Tribunalul se pronunţă asupra acţiunilor în anulare introduse de persoane fizice, întreprinderi şi, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, acesta funcţionează ca instanţă administrativă generală a UE şi se ocupă de multe domenii diferite ale dreptului UE.

Rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea interpretează legislaţia UE pentru a se asigura că aceasta se aplică în acelaşi mod în toate ţările membre şi soluţionează litigiile juridice dintre guvernele naţionale şi instituţiile europene.

În anumite circumstanţe, poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau organizaţii care doresc să intenteze o acţiune împotriva unei instituţii a Uniunii Europene, pe care o suspectează că le-a încălcat drepturile.

Membrii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Fiecare judecător şi avocat general este numit pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit, de comun acord de guvernele ţărilor UE, după consultarea unui grup de avocaţi de prestigiu, care emit un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor potenţiali.

În cadrul fiecărei instanţe, judecătorii aleg un preşedinte din rândul lor, cu un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are un judecător din fiecare ţară a UE, plus 11 avocaţi generali, care asistă Curtea prin prezentarea, cu deplină imparţialitate şi independenţă, a unui "aviz" în cauzele care le-au fost atribuite.

Tribunalul are câte doi judecători din fiecare ţară a Uniunii.

×
Subiecte în articol: Curtea Europeana de Justitie be EU
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close