Dacă te uiți în urmă la istoricul tău amoros și ai senzația că ai ieșit cu aceeași persoană, dar în „ambalaje” diferite, să știi că nu ești singur în acest scenariu demn de un film de tip Groundhog Day. Mulți dintre noi ne trezim blocați într-o buclă infinită în care schimbăm numele partenerului, dar dinamica rămâne izbitor de similară, fie că vorbim despre gelozie excesivă, indisponibilitate emoțională sau nevoia constantă de a „salva” pe cineva.
Creierul nostru are o preferință ciudată pentru familiaritate, chiar și atunci când acea familiaritate ne face rău, deoarece necunoscutul pare mult mai periculos decât o suferință pe care știm deja cum să o gestionăm. Află mai multe în rândurile care urmează.
Teoria atașamentului și primele lecții despre iubire
Totul începe mult mai devreme decât prima ta invitație la cafea sau primul swipe pe Tinder, mai exact în primii ani de viață, când relația cu părinții sau tutorii a setat „standardul” pentru ceea ce înseamnă afecțiunea. Dacă ai avut parte de un atașament securizant, probabil cauți parteneri stabili, dar dacă ai crescut într-un mediu în care iubirea era condiționată sau imprevizibilă, busola ta internă s-ar putea să fie puțin dereglată. Dacă vrei, poți să mergi la psiholog in Bucuresti.
Persoanele cu un atașament anxios vor căuta adesea parteneri evitanți, creând un dans toxic în care unul urmărește și celălalt fuge, confirmând astfel temerea interioară că „nu suntem destul de buni”. Această dinamică nu este o alegere conștientă, este o încercare disperată a subconștientului de a recrea scenariul copilăriei pentru a-i oferi, de data aceasta, un final fericit pe care nu l-a avut atunci.
Sindromul salvatorului
O altă problemă majoră pentru care ajungi în aceleași tipuri de relații este tendința de a alege parteneri care par să aibă nevoie de „reparații” capitale. Dacă te atrag constant persoanele „neînțelese”, cele cu vicii sau cele care trec prin crize existențiale infinite, s-ar putea să suferi de sindromul salvatorului. Această poziție îți oferă un sentiment fals de control și importanță, dar te epuizează emoțional pe termen lung.
Alegi acest tip de parteneri cu tulburari de comportament pentru că, atât timp cât ești ocupat să rezolvi problemele altcuiva, nu mai trebuie să te uiți la propriile tale răni sau la golurile tale interioare. Prețul este însă mare pentru că ajungi într-o relație dezechilibrată unde ești singurul adult responsabil, iar partenerul tău rămâne un copil veșnic asistat, ceea ce duce inevitabil la resentimente și la o despărțire dureroasă care se va repeta cu următorul „proiect”.
De ce ignorăm semnalele de alarmă
Există un fenomen interesant numit „repetiția compulsivă”, care ne împinge să ignorăm acele semne de îndoială încă de la prima întâlnire. Chiar dacă observi că noul partener este distant sau critic, ceva din interiorul tău se simte „ca acasă” în acea interacțiune. Creierul interpretează această recunoaștere a tiparului ca fiind chimie intensă sau „destin”, când în realitate este doar sistemul tău nervos care recunoaște un mediu în care știe să supraviețuiască.
Este mult mai ușor să intri într-o relație cu cineva care îți oglindește traumele vechi decât să încerci ceva complet nou, cu o persoană stabilă, care s-ar putea să ți se pară „plictisitoare” tocmai pentru că nu îți activează mecanismele de apărare și adrenalina specifică haosului emoțional cu care te-ai obișnuit.
Dincolo de stresul mental, menținerea acestor tipare are și costuri în viața de zi cu zi. Relațiile toxice sau instabile vin adesea la pachet cu cheltuieli impulsive pentru a compensa golul emoțional, terapie costisitoare după despărțiri urâte sau chiar pierderea productivității la job.
Odată ce începi să îți vindeci rănile de atașament, persoanele care înainte ți se păreau irezistibile vor începe să ți se pară, în sfârșit, exact ceea ce sunt, adică nepotrivite pentru liniștea ta.
Ştiri video recomandate
